vineri, 25 decembrie 2009

What a girl wants...

Filmul a inceput de cincisprezece minute, dar personajele principale nu sunt prezente. Ea sta si asteapta in fata cinematografului si spera ca poate va veni. Plimba telefonul dintr-o mana intr-alta. A gresit din nou. A ales persoana gresita. E deja a treia oara cand greseste baiatul. Nu mai suporta asteptarea si o suna pe Anda, prietena sa cea mai buna.

-Alo! Buna! incerca sa spuna printre suspine.

-Uooou! Stai putin... Nu trebuia sa fii la film cu Luca?

-A facut-o din nou. M-a uitat...

-Nu se poate. Ticalosul! spuse nervoasa Anda. Vin la tine! Unde esti?

-Nu iti fa probleme. Am sa merg acasa.

-Asta nu e o problema? Asta e de-a dreptul o urgenta, Maria.

-Bine. Sunt in fata la cinema.

Anda a plecat cat de repede a putut. A luat primul taxi. A lasat-o in fata cinematografului. Maria statea pe o banca cu biletele in mana. Lacrimile ii curgeau siroaie. Anda a luat-o de mana si a dus-o la taxi. Au plecat amandoua la Anda acasa.

-Un ceai? o intreba Anda.

-Da. Cu lamaie si miere, te rog.

-Trebuie sa te descarci, fato. Spune-mi tot!

-Esti sigura ca ai rabdare sa ma auzi vorbind chiar atat de mult?

-Dar pentru ce sunt prietenii?

-Ei bine, nu mai pot sa il inteleg. Uita dinadins ca exist? Mereu l-am crezut un baiat extraordinar. Am dat-o in bara dandu-i atatea sanse. Cu siguranta i s-a urcat la cap bunatatea mea.

-Cu siguranta nu intelege ce vrea o fata.

-Asa cred si eu. E prea orgolios. Nu isi iubeste decat prietenii. Eu sunt ca un trofeu, ceva care sa ii consolideze statutul de baiat ravnit. Asta e ce vrea el si a primit-o. Dar ce vreau eu, chiar nu conteaza? Nu cred ca cer prea mult. Mi-as dori sa imi spuna si mie ca poate sa faca ceva pentru mine. Mi-ar placea sa se tina de cuvant. Gaseste mereu scuze pentru a ma evita. Mereu e prea obosit sa se gandeasca la mine. Nu are timp niciodata.

-Lasa-l! Isi va da singur seama ca el pierde. Cu siguranta tuturor baietilor le e greu sa inteleaga ce isi doreste o fata. Sunt prea lasi ca sa creada in sentimente.

duminică, 20 decembrie 2009

Cum sa iti rupi oasele!

Suna foarte ciudat, dar adevarat. Ma gandeam sa abordez un subiect la care sunt as. Nu imi place sa imi rup oasele, dar reusesc sa o fac mereu in moduri fabuloase. 

Era anul 2008, final de clasa VIII-a, inceputul vacantei. Mi-am facut o gramada de planuri si aveam o gramada de idei pentru vacanta. Am reusit insa sa o fac lata. Nici nu a inceput bine vacanta, ca numa vad ca mi se umfla incheietura mainii stangi. Super! Am facut-o si pe asta! Am mers la doctor, mi-am facut o radiografie, tot tacamu'. Diagnosticul: fractura prin tasare. "Uau, ce tare is!" mi-am zis in gand. Nu am fost de loc tare! Doar mi-am fracturat osu' ca si copiii de 4 ani si nu oricum. Mi-am rupt mana in SOMN!!! Recomandarea doctorului a fost: atela gipsata pentru 3 saptamani. Indura Bianca mama draga calduri nefaste cu mana in gips. Am plecat in ceva tabara intre timp, tabara la munte, cu trasee complicate, chestii de astea. Ce se hotaraste domnisoara Bianca sa faca? Se catara ea pe stanci, cu mana in gips. Cand a auzit mami ce am facut, am crezut ca nu mai ramane din mine nimic. Am avut noroc cu gipsu', ca daca picam nu mai puteam sa rup nimic. Pana la urma am scapat si de asta.

Am ajuns in clasa a X-a. Nu pot sa zic ca am ajuns teafara si nevatamata, ca nu pot sta locului. Zi grea la scoala, teste peste teste. Prima ora a fost educatie fizica. Ne pune profesoara sa jucam baschet. Nu pot zice ca is varza la baschet, da nici Michael Jordan nu is. Am jucat ce am jucat si ajung si eu la minge. Cand sa iau mingea, se loveste frumos de podea si ricoseaza in degetul meu mic. Prima problema a fost sa nu imi fi rupt unghia proaspat manichiurata. Am vazut ca ii bine si am continuat. Ajung la ora de romana si vad ca mi se face degetetul dublu si se invineteste. "Foarte tare frate!"in gandu' meu. "Am facut-o si pe asta!" Ma duc la cabinet. Acolo, o tuta si jumatate, care ma pune sa imi masez degetu' cu ceva crema. Ce scoala de asistente o terminat aia nu stiu, dar si cine i-o dat diploma, nu o fost normal. Urmatoarea ora, test, pe urma alt test. Nu are ce face Bianca si le da. Pana la urma scap de scoala. Ma duc la spital, la urgente sa ma vada si pe mine un doctor. Ce gluma buna si urgentele astea. A trebuit sa merg de 3 ori acolo ca sa ma ia si si cand m-o luat, m-o luat numai pentru ca am avut pile. In fine. Ma duc sa imi fac radiografia si asteptam cu sufletul la gura rezultatul. Intru in cabinet si surpriza, adica nu a fost surpriza, ca ma asteptam. Diagnostic: fractura oblica lunga la falanga medie fara deplasare. Slava cerului ca nu s-o deplasat. Am scapat din nou cu 3 saptamani de imobilzare in atela, dar metalica. Momentan astept sa scap de tacamu asta de pe deget sa pot merge la bulgarit.

Sper ca acest ghid de a va rupe oasele v-a ajutat. Va urez succes!

Foaie verde bat, n-ai de lucru, fa-ti!

P.S.:Pentru Lorena si Fele sa va puteti distra de mine!

joi, 19 noiembrie 2009

Strani amori.


EL
Ploaia vorbeste soptind. Stai la masa din bucatarie, cu un ceai de lamaie langa tine. Rasfoiesti presa. Iti treci mana pe obraji si constati ca ti-a crescut barba. Sambata sau vineri ai ras-o ultima data? Ce bine era cand ea se aseza in bratele tale si te mangaia pe obraji, spunandu-ti ca adora pielea ta proaspat barbierita. O faceai pentru ea. Din nou ti-a zburat gandul la ea. Privesti pe geam. Nu mai e aburit ca alta data. O fi din cauza termopanelor... Gasesti orice scuza ca sa ti-o alungi din gand. Nu reusesti orice ar fi. Daca nu ar fi...

EA
Parfumul lumanarilor a umplut baia. Cada e plina de spuma. Esti cufundata in ganduri. Iti tii ochii inchisi. Ai senzatia ca te rupe de lumea asta, cand de fapt tu te gandesti la ce a fost. E singurul lucru real pentru tine. Zambesti, deoarece ai senzatia ca te saruta pe gat, dar de fapt e apa care se misca usor in cada. Iti revi in fire si deschizi ochii. Iesi din cada si pui un prosop in jurul tau. Oglinda e aburita. Te uiti atenta la imaginea neclara si nu observi decat chipul lui. Deschizi robinetul de la chiuveta si iti dai repede cu apa pe fata. Stergi oglinda cu mana si te privesti din nou. Ce goala e oglinda! Iesi din baie...

EI
E o zi de noiembrie. Nostalgia pluteste printre picaturile de ploaie si patrunde in apartament. El se gandeste la ea. Nu poate scapa de imaginea ei. Fiecare gand e al ei. Ea se relaxeaza. S-a desprins de lumea aceasta de care numai el o mai leaga. Confunda orice vede cu chipul lui si orice o atinge cu mainile lui. Sunt atat de departe, dar totusi atat de aproape. Distanta aceasta ii indragosteste mai tare in fiecare moment. Distanta asta stranie care nu exista...

luni, 16 noiembrie 2009

2012.



Daca e weekend e film si daca e film e CinemCity. De data aceasta nu a mai fost nici desen animat, nici comedie. A fost filmul cel mai asteptat al anului: 2012. Inainte sa apara m-am uitat la trailer de o suta de ori, am intrat pe site-ul cinematografului de o gramada de ori. Pana la urma, vestea se raspandeste: Vineri, 13 noiembrie, 2012 in cinematografe.. Am asteptat momentul acesta cu sufletul la gura.

Daca nu l-ati vazut inca, nu stiti ce ati pierdut!

La ora patru fara un sfert, sambata, am ajuns la Iulius. Din pacate, putin cam tarziu. O coada kilometrica la bilete. Exact asta mai lipsea. De obicei, cand merg la film, in sala sunt maxim trei persoane si la casa de bilete e mereu gol. Cu toate acestea, imi place sa merg mereu prin labirintul acela. Sa revenim insa la filmul nostru. O gramada de lume astepta sa intre la film. Ajunsa intr-un final la ghiseu, SURPRIZA! De unde bilete? Totul era vandut si filmul incepuse de cateva minute. Ce sa fac? M-am interesat de bilete pentru ora sapte. Totul era luat, cu exceptia a trei locuri exact in fata ecranului. Noroc cu vanzatoarea, ca altfel stateam in fata si nici nu intelegeam nimic.

La ora sase jumatate eram din nou prezenta la CinemaCity. Din nou aceeasi poveste. Adica, coada imensa, inghesuiala. Parca lumea nu are ce face in weekend... In orice caz, de data aceasta am prins locuri, chiar in randul 11, la margine. Iar acuma in incepe sfarsitul lumii.

Cred ca acest subiect este unul din cele mai importante, gandindu-ma numai la coada care a fost la intrare. Cine nu e interesat de o viziune asupra finalului? Este o tema de-a dreptul fascinanta si plina de imaginatie. Cu toate acestea, mesajul central, cel putin asa am inteles eu, a fost sa nu uiti niciodata de cei din jur. De fapt, modul in care totul se sfarseste e exact dupa meritele fiecaruia. Totul a inceput cu America. De ce America? Pentru ca acolo conduce banul si SUA este una din puterile economice ale lumii. America Latina e plina de coruptie, trafic de persoane, droguri. A urmat Europa. Din nou, un continent care nu face altceva de cat sa promoveze banul si puterea economica. Apoi a venit randul Asiei. Continentul aurului negru, al statiunilor exotice, al muncii fara oprire. Africa? Ce s-a intamplat cu Africa? Ei bine, Africa a fost singura neafectata. Logic gandind, Africa este cel mai sarac continent, motiv pentru care oamenii de acolo nu au fost afectati.

Mi-a placut faptul ca realitatea in care traim a fost expusa in cel mai veridic mod posibil. Toti oamenii care puteau supravietui erau doar niste bogatasi fara suflet. M-a marcat faptul ca presedintele SUA nu a dorit sa plece pe nava, ci a ramas alaturi de poporul sau si in cele mai grele clipe. Asa ar trebui sa procedeze toti conducatorii statelor. Pe urma, existenta oamenilor egoisti, care declara ca fac totul pentru binele tuturor se regaseste in Anheusser. Adrian Helmsley este simbolul bunatatii, la fel si fiica presedintelui. Acestia salveaza mii de vieti. Cu toate acestea, omul datorita carora au aflat ca sfarsitul va veni moare. Jackson Curtis este semnificativ supravietuirii, este un salvator.

Si chiar daca va fi asa sau nu, chiar daca mayasii au avut sau nu dreptate, un singur lucru conteaza: sa nu uiti niciodata ca esti om si ca altii ar putea muri din cauza indiferentei tale.

luni, 9 noiembrie 2009

Scrisoare.

Catre cel suferind,

Cu toate ca nu mai vrei sa auzi de mine, mai am sa iti spun multe. In primul rand imi pare rau, dar asta nu iarta nimic. Ma doare indiferenta ta si maniera in care abordezi tot ce a fost. Ai fost victima unei iubiri de vara a carei calau am fost eu. Cu toate acestea, eu sunt sigura ca undeva in adancul tau mai simti si tu ceva. Inca mai vad aievea privirea ta atat de calda si zambetul tau jucaus. Mi-au spus multi ca dupa ce ne-am luat adio, le-ai lasat la mine. E tot ce a mai ramas si doua poze care ma ineaca in amintiri. Imi ascund sentimentele in orice ma duce cu gandul departe de tine. Deschid o carte, dar parca acolo esti descris tu. Orice as face te observ mereu in vorbe, gesturi, imagini, chiar daca nu au nicio legatura cu tine. M-ai otravit cu sentimente. Ma trezesc din letargie si realizez cat de mult am gresit. E atat de pustiu totul si fara niciun sens. Mi-as dori sa nu ma fi trezit nimeni din acest vis, dar din pacate am facut-o tocmai eu. Si regret...

Te mai vreau inca o data numai pentru mine, dar acum te vreau pentru totdeauna!

Cu drag,
Cea care te-a facut sa suferi

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Toamna se numara...

... greselile facute vara.

Nu pot sa numesc ceea ce a trecut vacanta. M-am simtit de-a dreptul precum o pensionara care incerca sa isi traiasca adolescenta de mult pierduta. Poate am exagerat putin, dar cam asa a fost. Am lungit fiecare zi pana a doua dimineata, dar nu in ceva club sau pe ceva plaja, ci in fata acestui monitor. M-am indragostit aiurea de un tip mai mare ca mine, ca mai apoi sa distrug orice sentiment pentru el doar pentru o poza. Am suferit in tacere, pentru ca mi-am dat seama ca nu merita nimic. Am fost si la mare. Nimic special nici acolo. Numai trei saptamani am simtit cu adevarat ca e vara. Am intalnit acolo un italian. A fost dragoste la prima vedere, doar ca niciunul nu a avut curajul sa o marturiseasca pana in ultima zi. I-am zis fara ezitare ca sunt romanca, ceea ce l-a determinat sa nu ma mai salute timp de 2 zile. Cu toate ca ar fi iesit ceva, nu am avut curajul sa ii cer adresa de e-mail. Totul a inceput sa capete forma de vacanta inspre final. Insa ce poti schimba?

vineri, 21 august 2009

Imitatie de dragoste.

 La inceput am fost unul. Ne completam perfect. Nu era necesar sa ne spunem "Te iubesc!". Puteam citi dragostea in ochii tai. Nu exageram cu nimic. Iubirea noastra era sarea si piperul vietii mele. Nimic nu ne putea separa. Tu zambeai, eu iti raspundeam cu un sarut. Simteai cand nu mergea ceva bine. Eram mereu langa tine. Puteai zice ca suntem facuti unul pentru altul.

 Ultimele saptamanii nu mai sunt la fel. Te sarut pe frunte, dar tu continui sa citesti din cartea ta. "Te iubesc! sunt deja doua cuvinte fara sens in viata noastra. Le folosim ca "Buna ziua!". Fiecare zambet e fara rost. Ne iubim si acum pentru ca asa a fost atunci. Dar cu ii pasa? Pasiunea noastra a devenit obisnuinta.

 Comunicam prin priviri, dar nu stim niciodata de vrem. Ne ascundem sentimentele. Daca nu mi-ai spune ca inca simti ceva pentru mine, as crede ca nu mai contez pentru tine. Ma linistesc stiind ca increderea e uneori chiar mai mare decat dragostea care ti-o port. Si chiar daca relatia asta nu mai functioneaza nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fara tine.

 Iubirea noastra e ca aerul si apa. E ceva fara de care nu poti trai, dar care nu conteaza asa mult.

marți, 18 august 2009

Ucigas de sentimente.

Cat de mult imi place cum suna numele tau in bataia vantului! Simt cum ma eliberez de tine cu fiecare silaba care o rostesc printre lacrimi. Ai patruns in sufletul meu ca un drog. Mi-ai taiat respiratia cu privirile tale. Am tanjit dupa fiecare sarut al tau. Ai dat culoare vietii mele. Undeva in adancul tau poate simti si tu asta, dar orgoliul tau de baiat frumos nu se lasa lecuit cu un simplu "Te iubesc!". Te-am vazut cum nepasator mi-ai intors spatele si mi-ai zis "Nu acum. Sunt cu prietenii mei!". Si cat i-am putut invidia pentru simplul fapt ca erai acolo pentru ei oricand... Radeai la orice gluma marsava a lor. Mi-am dat seama ca nu esti decat un alt vanator de fete. Am plecat cu sufletul frant. Imi spuneam continuu ca esti doar un alt ucigas de sentimente. Am fugit pe malul marii sa imi alin suferinta in briza marii. Noaptea se imbina cu ziua. Lacrimile curgeau disparand in mare. Stiam ca acesta e momentul nostru. Nisipul imi scurgea fiecare gram de furie din trup. Sopteam marii numele tau. Fiecare silaba era purtata de mare in departari. Si faceam toate astea ca mai apoi sa se intample acelasi lucru zi de zi. Si acum stiu ca maine ma voi intoarce la tine... 

duminică, 21 iunie 2009

Intrebare.

Doare sa iubesti?

Ce e prea mult nu e bun niciodata. Ce dureaza prea mult lasa rani adanci in suflet. Ceea ce nu e impartasit ineaca fericirea.
Si totusi, doare iubirea?
Da! Nimic nu doare mai mult decat dragostea. E singurul sentiment care poate sa umbreasca viata. Atunci cand iubesti prea mult nu faci decat sa faci loc pentru mai multa durere. Atunci cand dragostea dureaza prea mult amintirile sunt tot mai frumoase, iar sufletul nu va mai putea de dorul lor. Atunci cand cel iubit nu iti impartaseste sentimentul simti cum lumea se scufunda sub picioarele tale si totul merge prost.

Merita sa iubesti oare?


luni, 15 iunie 2009

Cred.

Ce ciudat mi se pare. Ce mi se pare ciudat nici eu nu stiu, dar simt totusi ca ceva nu e la locul lui acolo in sufletul meu. A trecut o gramada de timp de cand locuiesc numai cu mami si cu sora mea, 8 ani buni chiar. Si nu ma mai mira nimic acum, totul e normal: sa vina tati cand are timp sa ne vada, sa ma agat de acele 4-5 ore cat sta cu noi, sa zambesc mecanic, sa spun "multumesc!" fara sa stiu pentru ce i-as multumi. Cu siguranta nu sunt singura pe Pamant? Nu! Spun nu cu incredere. Cred cele 2 persoane care m-au sustinut mereu: mami si sora mea. Si mai cred in dorintele care se vor implini intr-o zi. Lumea asta e plina de rele, dar de ce sa nu vedem si putinul acela bun? Si da, iubesc! Si poate el nu observa, dar eu stiu ca tin la el. Cred in dragostea pe care i-o port, cred in el si in mine!

CRED!

sâmbătă, 14 februarie 2009

DOI





Traim toti ascunsi sub prejudecatiile unei lumi nebune. Ne-au inghitit tehnologia si resentimentele. Suntem incoltiti de dorinta de putere. Si totusi in viata nu ai facut nimic daca nu ai simtit macar o data atingerea subtila a dragostei.

Iubiti cu totii cuvantul noi, deoarece in ele traieste dragostea, pasiunea, sunteti doar doi.

Fiecare sarut, atingere, Te iubesc!, iti innebuneste celulele, iti schimbam ritmul inimii, iti taie respiratia. Si ce daca ei nu se iubesc ca voi? Voi sunteti doi, sunteti noi.

Toate suntem geishele vreunei inimii, artistele unei povesti de dragoste. Traim atunci, acum si apoi in ode al dragostei care nu se sting doar atunci cand noi devine iar tu si eu. Ploaia se scurge prin venele voastre, topindu-va amintirile: prima imbratisare, primul "Te Iubesc!", primul sarut. Sunteti doi.

marți, 10 februarie 2009

Cat de perfect poate fi un zambet?




Suntem cu totii inspirati de lumea intreaga. Imprumutam gesturile, cuvintele, tinuta. Insa exista ceva ce nu putem imprumuta de la nimeni: zambetul. Zambetul fiecaruia e unic. E intruchiparea bucuriei, dragostei. E tot ceea ce aarlti nu vor putea lua vreodata de la noi. Dintele ciobit sau aparatul dentar, strunga sau dintii incalecati, toate sunt perfecte atunci cand zambesti. Surasul ascunde tristetea, sustrage din noi supararile, problemele, triseaza in jocul vietii, inoada destine. Fericirea si iubirea sunt sentimentele perfecte care salasluiesc inauntrul nostru si care nu pot iesi din noi, decat atunci cand zambesti.
Zambetul naste sperante!

duminică, 1 februarie 2009

Sentiment

Cat mi-e de greu sa spun adio. Trebuie sa recunoastem ca povestea noastra este scrum. A fost o tigara care se imprastia pe drum. Eu eram tutunul, tu erai invelisul meu, iar cei din jur erau scanteia care ne ardeau fiecare sentiment.
Pretutindeni te vedeam doar pe tine. Ce vedeai tu nu stiu. Poate o vedeai pe ea in mine sau pe mine in ea. Ea tragea scanteia mai aproape de final. Vroia sa ne topim. Sa ardem si ultima farama de iubire.
Nu am sa spun da a doua oara. Am sa las totul sa se imprastie in mintea noastra.

marți, 20 ianuarie 2009

Jurnal. Muzica.


Inca imi taie respiratie gandul ca nu mai fac vioara. Instrumentul acela a devenit o parte din mine. Scoala aceea si oamenii ei sunt o parte din mine. Privesc cu jind partiturile, mangaind corzile unei viori imaginare. Mi-e dor de tocul acela negru care m-a impovarat opt ani la rand. Nu vreau sa inteleg ca s-a terminat. Concertele inca se mai joaca prin mintea mea. Nu am sa uit niciodata cum uram sa exersez si cat de mult imi doream sa se termine o data. Dar poate s-a terminat prea brusc. Simt cum ritmul demential al arcusului urca prin bratul meu atingandu-mi inima. Ma dezmierda doar amintirile care se prafuiesc undeva in ascunse in mintea mea. Mai era si corul si turneele. Scena Casei de cultura a studentilor si sala mereu pe jumatate plina, toate acestea imi picteaza in sange picaturi amare de dor. Melodiile noastre aproape perfecte si spectacolele ce le faceam inca mai domnesc in adancul sufletului meu. Le aud si acum tipetele asurzitoare, incercand sa evadeze. Pregatirile, nervii, ritmul sau pur si simplu muzica m-au lipit de o lume atat de imperfecta, dar totusi atat de iubitoare. Primul cantecel, prima scartaiala pe care am produs-o cu vioara raman pecetluite in sufletul meu. Am sa ma intorc mereu inapoi la ele. Am sa imi amintesc cu drag totul. Inclusiv lacrimile pe care le-am varsat. Si n-am sa las recitalul sa fie adio-ul pe care il spun lumii muzicii.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Pierre. El.

Imi amintesc cu greu clipa in care l-am cunoscut, dar totusi reusesc sa il vad printre cuvintele romantice pe care le spunea. Era inalt, slab si mereu foarte bine imbracat. N-am sa uit niciodata parfumul sau barbatesc care se juca prin simturile mele si paltonul lung, bleumarin. Eram ca doi visatori. Ne iubeam si traiam fiecare sentiment pana il epuizam. Nu eram perfecti, dar impreuna completam acel cerc. Eu eram micuta si slaba, satena cu ochii verzi si trasaturi frumoase de rusoaica, dar timpul si-a lasat amprenta asupra frumusetii mele. El era brunet si avea ochii caprui. Nasul mare ii izvora usor din frunte si cobora usor spre santul de deasupra buzelor. Imi pierdeam mereu manuta mea cea mica si firava in a lui. Era un adevarat francez. Camera lui era plina de carti invelite in piele, iar pe biroul sau gaseam mereu vrafuri de foi scrise. Era pasionat de limbi, mai ales de rusa. Imi scria mereu poezii de dragoste intr-o rusa perfecta care se terminau mereu cu: "Tanyei mele, pentru totdeauna Pierre". Incercam sa ii raspund cu scrisori siropoase in franceza. Greseam mereu. Ma simteam un nimic pe langa el. Stia sa patineze, sa cante la pian si sa vorbeasca multe limbi. Eu stiam doar sa patinez. Cred ca asa ne-am si intalnit. La unul dintre concursurile de patinaj artistic. Atunci am reusit pentru prima data sa fiu mai buna decat el. Dar si atunci mi-a zambit. Imi amintesc si acum nasul lui imperfect si ochii mari. Imi zambea stramb, cu jumatate de gura. Avea o multime de defecte, dar il iubeam asa cum era. Reusea mereu sa completeze fizicul lui respingator cu mentalitatea romantica, de francez incurabil. Stiam ca el va fi pentru totdeauna baiatul visurilor mele...

vineri, 9 ianuarie 2009

Perpetuum.


sofron, ardei

si ingerii mei.

durere, pacat

ambele- fard.

zambete, aberatii

si multe distractii.

perfecti niciodata

intr-o lumea moarta.

sfarsind nebuneste

ajungand ca un peste

trantiti pe uscat

speriati de pacat.

porniti spre final,

un final fatal.

buna seara, moarte!

si-alte mii de soapte.

buna ziua, soare!

nimeni nu moare.

joi, 8 ianuarie 2009

Zi de nastere.

E pura nebunie. Ma trezesc nauca si totul e gol. Imi simt fiecare os crescand infint. Probabil e un hazard mai mare decat ma asteptam sa fie. E o zi magica. Aerul miroase a viata, iar pamantul zboara mai lent. Simt fiecare inspiratie si mi-o intiparesc adanc in minte. Vreau sa imi aduc aminte inclusiv pulsul care imi largeste incetul cu incetul fiecare vena. Sunt zambete fara nicio noima peste tot. Utopicul e defapt real in aceasta zi. Eu ma schimb, si totusi sunt aceeasi. Fiecare celula imi imbatraneste. Depasesc granite de neinchipuit si trec intr-un final de linia de sosire. Azi sunt o invingatoare. Sunt o invingatoare pentru toate clipele care au incercat sa se opuna castigului meu, dar care acum stau si aplauda undeva in mintea mea. E frumos. E unic. E ziua mea.

luni, 5 ianuarie 2009

Noutati stiintifice

Dragi cititori,

In lumea noastra perfecta s-au dezvoltat noi subspecii ale speciei umanoide Homo erectus, care, spre surprinderea tuturor, numai in Romania exista. Asa cum ii spune si numele speciei "erectus" este vorba despre oameni care au parte de erectii dese si necontrolate, mai pe romaneste li se scoala cand nu trebuie.
Sa continuam insa cu descoperirea facuta. Subspeciile descoperite de specialistii nostri, adica de specia umanoida Homo sapiens sapiens, sunt recunoscute sub numele de "cocalari", "ghertoi" si "hahalere". Toate acestea va vor fi descrise mai jos cu lux de amanunte, insa inainte sa clarificam de unde se trag aceste specii. In urma unor studii s-a ajuns la concluzia ca in urma cu cativa ani a avut loc un schimb de creiere intre cel al unei gaini si cel al unui om. Ideea era observarea schimbarilor ce au loc si daca specia umana ar putea fi afectata daca s-ar face astfel de operatii. Din nefericire omul caruia i-a fost transferat creierul de gaina a avut parte de reactii adverse si nu s-a putut face nicio interventie pentru salvarea lui. Astfel acesta a raspandit in intreaga Romanie un comportament bizar insa foarte apreciat de cei subdezvoltati mintal si care inghit orice.

Sa trecem la descrierea celor trei specii. Cocalar, provenit din jargonul romanesc se mai traduce, pentru cei care nu l-au auzit inca, si prin persoana de cartier, fara cultura, ce prefera manelele in schimbul muzicii de la BUG Mafia. Pot fi recunoscuti foarte usor. Masculii obisnuiesc sa poarte pantaloni de trening mai toata ziua, vara poarta tricouri sau maiouri albe, iar iarna pot fi recunoscuti printr-o caciula mazgalita marca "piata cea mai apropiata". Nu ii vei auzi pronuntand macar o fraza fara a folosi macar o injuratura. De obicei sunt organizati in ciurde in fata blocurilor sau in scarile acestora, cu un munte de coji de seminte in fata si cu un telefon din care rasuna maneaua lunii. Femelele nu se remarca foarte usor. Au deobicei fata stearsa si ies foarte rar din casa. Cand ies te speri de fetele lor triste si manjite cu rimel de la ultima telenovela. Nici ele nu sunt mai prejos decat masculii aceleasi specii. Folosesc injuraturi foarte des si se organizeaza in ciurde, rareori vazandu-le in preajma ciurdelor de sex masculin.

Cea de a doua subspecie descoperita de savantii nostri este cea a ghertoilor sau cocalarilor eleganti. Acestia sunt foarte asemanatori subspeciei descrisa mai sus. Diferenta o fac doar hainele si locurile pe care le frecventeaza. Masculii poarta deobicei pantaloni largi si frecati cu smirghel, pantofi negri de piele sintetica cu "spitul" alungit daca se poate intors si tricouri mulate cu logo-uri enorme cele mai folosite fiind: DEL PUTA MADRE, DULCE & CABANA, CUCII. . De obicei sunt toti mai prajiti si au un mod special de a-si aranja parul, acesta fiind si cartea de vizita a unui ghertoi. Dupa ce s-au imbracat, baga capul intr-o galeata de gel iar apoi se ridica brusc. Pentru a crea o senzatie de neted si lins de vaca il dau pe tot pe spate lasand autostrade de scalp nespalat la vedere. Cand vei trece pe langa ei parfumul de lacrimioara iti va muta nasul. Asculta si ei manele, doar ca nu la coltul blocului ci in mijlocul strazilor, in autobuze sau in orice alt loc public. Cand vorbesc la telefon, spun un "alo" atat de tare incat sa atraga atentia asupra lor. Cei smecheri il spun inca dinainte sa duca aparatul la ureche. Folosesc cuvinte pe care le aud la televizor fara sa stie ce inseamna. Sunt mereu zambareti, deoarece doresc sa scoata in evidenta dantura aurita. Femelele acestei subspecii se deosebesc cel mai bine. Sunt toate blonde cu o autostrada lata bruneta. Trebuie sa felicitam aceste femei care au recunoscut ca sunt prea proaste pentru a fi brunete. Poarta decoltee adanci, fuste foarte scurte sau pantaloni foarte mulati, au unghiile de 15 cm si sunt fardate strident. Pot fi gasite in doua locuri: ori pe soseaua de centura ori in oras cu cate un ghertoi de mana. Putem observa astfel apetitul nebun de reproducere al acestei subspecii prin distanta dintre cele doua picioare ale femeii care trebuie sa recunoastem este foarte mare. Putem spune ca aceste femei au fost mai vizitate de cat orice alt muzeu din lume.

In cele din urma, ultima specie descoperita, hahalera. Cuvint provenit din limba prostiei. Aceasta specie este inca in extindere, insa toti apar numai dupa ce sunt strigati de catre regele Hahalea. Acesti oameni se remarca prin gestul foarte des facut prin aer cu degetul mare si cel aratator intins creand astfel o senzatie de numarare a banilor. Majoritatea acestor persoane sunt fosti ciobani care au facut avere cu vinderea de oi sau alte animale domestice. Folosesc un limbaj specific, care variaza de la o persoana la alta. Extinderea acestei specii este monitorizata de catre savantii nostri, care au ajuns la concluzia ca in momentul de fata exista in jur de 10 becali/m2. Sa speram ca aceasta extindere se va opri intr-o zi.

Asadar, ma bucur ca am avut ocazia sa va prezint cele trei noi forme de oameni care se dezvolta la noi in tara. Trageti voi concluziile de aici.