Treceți la conținutul principal

Postări

Interior, exterior

E plin de oameni în jurul meu. Toți sporovăie vrute și nevrute. Aud cuvintele le lor, le deslușesc și, totuși, se lovesc de zidul ce l-am construit în mintea mea cu multă migală. E plin de oameni, dar chiar și așa sunt doar și numai eu. Și îmi place. Căci, aici, între zidurile mele, nimic nu mă atinge. Totul e liniștit și plin de pace. Unii o numesc indiferență. Eu cred că e doar senzația de ”sunt împăcată cu mine”. Tot ce am sunt doar eu. Restul e mult zgomot de fundal, pe care m-am învățat să îl ignor. Nu mai vreau să îmblânzesc nebunia din jur. Vreau doar să alin zbuciumul interior, bestia care crește în mine și care se hrănește cu mizeriile externe. De aceea am construit un zid, ca să țin fiara departe de exterior, să îi tai oxigenul și să o las să moară de foame. Sau, cel puțin, să ne îmblânzim reciproc și să scoatem ce e mai bun din noi. Să rămânem doar eu și cu demonii mei, fără să mai iau cu împrumut.
Postări recente

Mediocru nu e suficient

Gândurile nu mai vor să se lege și să îmi curgă prin degete. Se opresc mereu în filtrul critic al rațiunii, care le leagă și le aruncă în cele mai întunecate cotloane ale minții. Nimic nu e suficient de bun. Totul e mediocru, iar mediocru nu e suficient. Din mediocru nu faci artă, nu te înalți nici pe tine, nici pe alții. Și atunci ești un simplu muritor de rând, care dispare la fel cum a apărut: brusc. Iar tu nu vrei asta. Tu vrei să te lupți cu timpul, cu statutul limitant de om, cu trupul care te încorsetează și te strânge. Îți strânge gândurile și asta doare cel mai tare. Căci nu mai e loc de idei mărețe, doar de gânduri mici, care se îngrămădesc și te apasă. Nu dau naștere la nimic satisfăcător. Și când te lupți să rupi acest cerc vicios, nu faci decât să lași toate visurile sublime să îți scape și faci mai mult loc pentru cugetări infime. Din ele nu se naște decât mediocru, iar mediocru nu e suficient. Niciodată...

Tratament chirurgical

Am și eu o întrebare: unde se găsește sufletul ăsta de care tot se vorbește? E nevoie urgentă de o localizare cât mai corectă anatomic a sa, pentru un pacient. Starea sa se agravează de la un moment la altul. Este necesară o sufletotomie și un drenaj, care să scoată tot puroiul de suferințe ce s-au strâns în el. Pe urmă se va trece la un lavaj cu lumină și iubire. După sufletorafie, vor mai apărea dureri ocazionale, chiar și oftat, până la șase săptămâni. Se va recomanda evitarea situațiilor neplăcute și a fluctuațiilor emoționale. Cu toate acestea, va fi gata să treacă iar și iar prin suferințe. După fiecare cură chirurgicală va fi tot mai dificil de tratat din cauza atașamentelor și a cicatricilor care nu vor mai lăsa loc de sufletotomie fără complicații.

Genul programului

Știi toate visurile alea pe care le-ai vândut prea ieftin? Alea la care ai renunțat de dragul clipei. ”Carpe Diem!” Asta e pentru ăia proști, fără visuri, deșteapto! Tu ești toată numai un vis. Din asta ești făcută. Și când nu ești vis, ești reverie. Ești o altă realitate, plăsmuită în căpșorul tău pe care ți l-ai împuiat cu chestii practice și simpliste. Tu ești complicată. Tu complici totul. Nu ești pentru chestii ușoare. Să îți intre bine asta în cap! Tu creezi din nimic lumi întortocheate, intrigi ce depășesc filmele de la Hollywood. Genul programului: complicat, cu puțin din fiecare. Visezi cu ochii deschiși la baliverne, la basme. Ai o lume a ta, care nu vrea să se sincronizeze cu cea reală. Tu ești personaj de realism fantastic. Pentru că te consideri atât de cu picioarele pe pământ, doar că ești mereu cu capul în nori. Și ai doar 1,64 și nu reușești să te întinzi prin toate straturile alea cu nume de spânzuratoare. Tu plutești undeva între cer și pământ, când realistă, când fa…

Glob. File de jurnal.

Decembrie. De obicei aștept cu nerăbdare perioada aceasta a anului. De data aceasta, exteriorul cu interiorul nu vor să se sincronizeze. Peste tot luminițe, globuri, decorațiuni, cadouri, prăjituri și vin fiert. Da, mă bucur de el, doar că le simt pe toate ca și cum m-aș uita printr-un geam. Nu le pot atinge și nici ele pe mine. Entuziasmul specific Crăciunului s-a risipit. Mă simt ca un Grinch, doar că în loc de verde, sunt neagră. Neagră de supărare că nu mai simt sărbătorile. E ca și cum aș fi închisă într-unul din acele globuri pe care le agiți ca să ningă în el. Ei bine, și în globul meu ”ningerău”, doar că fulgii de zăpadă au fost înlocuiți cu probleme, gânduri, anxietate și apatie. În globul meu e cod roșu de ninsori. Viteza cu care îmi scutur propriul glob e incredibilă. Uneori, mai obosesc, și atunci îmi lipesc fața de sticla rece și tânjesc la niște fulgi de nea care să se topească pe obrajii mei încinși de griji tâmpite. Cât aș mai vrea să mă trezesc din globul meu...

Despre libertate

Căutăm cu atât de multă ardoare libertatea, dar suntem incapabili să ne bucurăm de ea. Suntem creați să fim dependenți. De alții. De obiecte. De gesturi. De orice. Nu ne permitem „luxul” de a fi liberi, pentru că nu știm ce să facem cu el. De fiecare dată când ne rupem de ceva, fugim să ne legăm de orice ne vine la îndemână. Nu ungem cu lipici pe trup și suflet ca să nu ne mai terorizeze sentimentul straniu al independenței. Pentru că libertatea, pe care o aclamăm și o dorim atât de mult, ne însingurează, ne face să ne pierdem mințile. Și ne agățăm de orice ne vine în cale. Strigăm cu tărie că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Pentru că nu am fost făcuți să fim liberi. Și atunci, singura libertate care o avem este să alegem de ce vom fi dependenți în continuare.

Neuroanatomie

Nici nu știu cum ai pătruns în cutia mea craniană Te-ai folosit de toate căile de care ai putut. Mi te-ai întipărit pe retină și te-ai scurs prin canalul optic și fosa orbitară superioară. Ai plutit prin meatul acustic extern și mi-ai spart timpanul. Apoi te-ai răsucit prin cohlee și te-ai dus pe meatul acustic intern. Mi te-ai înfipt prin lama ciuruită a etmoidului direct în cortexul prefrontal. Te-am tras în piept și mi-ai devenit oxigen, gata să îmi hrănești fiecare gând. Și ai pătruns în cutia mea craniană și te-ai hotărât să pui stăpânire pe ea. Mi-ai călcat toate circumvoluțiunile în picioare și mi-ai adâncit scizurile cu pașii tăi apăsați. Ai luat jumătate din centrul Broca și l-ai pus în cealaltă emisferă, ca să te poți amuza cum mă bâlbâi de fiecare dată când te văd. Mi-ai pictat lobul occipital numai în imagini cu tine, ca să te vâd peste tot și în oricine. Mi-ai umplut hipocampul cu parfumul tău. Căile piramidale și extrapiramidale le-ai încâlcit și nu mai știu nici să pășe…