Treceți la conținutul principal

Postări

Un copil cu o vioară în spate

Azi am văzut un copil cu o vioară în spate. Era un băiețel de vreo șase ani. Îl ținea de mână o mămică sau bunică. Ducea în spate un toc de vioară mititel, parcă era pentru păpuși. Cânta un solfegiu. Nu mi-am dat seama dacă notele pe care le spunea coincideau cu sunetele. În orice caz, avea o voce angelică. Se auzea atât de multă inocență în glasul său. Aveai senzația că și ploaia s-a oprit în jurul lui.
Mi-am amintit de tocul meu roșu de vioară din clasa întâi. Doamne, cât eram de supărată că nu am fost primită la clasa de pian. În mintea mea de șase ani, mami și tati erau de vină, pentru că nu aveam un pian acasă. Simțeam vioara ca pe o povară, ce o duceam în spate, aproape zilnic. Nu voia să cânte. Ieșeau doar fâșâieli și scârțâituri. Nici nu mă gândeam să pun mâna pe ea și să repet acasă. Era dușmanul meu cel mai mare, care nu mă lăsa să cânt la pian. Așa că am simțit nevoia să mă revolt.
Eram nerăbdătoare să cânt melodii complicate, concerte celebre. În principiu, mă cam enervau…
Postări recente

Ai omorât-o...

Ai smuls cratima și ai aruncat-o la întâmplare între alte două litere. L-ai furat pe „pe” și l-ai dat celor mai puțin norocoși, crezând că ești un Robin Hood. Nu ai făcut decât să îmbolnăvești o țară de analfabetism. Ai uitat toate cuvintele frumoase și ți-ai însușit toate englezismele „cool”. Te descurci perfect în limba engleză și ai lăsat limba română într-un ”genunche”. Și asta doar pentru că iubești prea mult litera „i” și o păstrezi pentru toate „ști-urile” și „fi-urile” care nu au nevoie. Faci economie de litere și în scris și în vorbire, ca să „se” merite. „Decât” așa vei reuși să arunci cu reflexivul după verbe care nu vor să se oglindească. Mănânci virgule. Faci uz de puncte de suspensie, pentru că vocabularul „bogat” pe care îl ai, nu te ajută să îți exprimi frustrările acumulate. Inventezi cuvinte ce ai impresia că le-ai auzit la alții, având impresia că nu vor exista repercu(r)siuni asupra limbii române. Important este că pari simandicos, sofisticat, dar, de fapt, toate a…

Sărutul

E magnetic. Din priviri îți dai seama că e inevitabil. Sforile se scurtează. Se simte apropierea. Respirațiile încep să se amestece. Pulsul crește. Pupilele se dilată. Creierul nu mai funcționează. Rațiunea a pierdut. Instinctul și afecțiunea i-au luat locul. Mâinile tremură, dar se găsesc. Se desprind una de alta și se pierd pe conturul celuilalt. Atingerea mâinilor nu e suficientă. Vrei să îi descoperi esența, iar degetele sunt superficiale. Așa că îți așezi buzele peste ale celuilalt. Un val de senzații te lovește: e cald și rece, e catifelat, dar te și electrocutează, inima îți bate mai tare și mai încet în același timp. Simți că acleași lucru se întâmplă și în celălalt. Vrei să îl descâlcești până în adâncul sufletului. Nu poți, pentru că te înnozi și tu. Nu mai știi care sunt liniile tale, care sunt ale lui. V-ați încâlcit. Te străduiești să te desprinzi. Te smulgi și rămâi doar o multitudine de ițe rupte de la tine, de la celălalt. Nu mai ești sigur cine ești acum. Ești tu? Eș…

Un gând rătăcit

De câte ori este nevoie să plângi pentru a deveni puternic? Câte lacrimi sălășluiesc în fiecare suflet? Și acum parcă vă aud spunând: ”lacrimile nu vin din suflet, ci din ochi, din glanda lacrimală”. Dar ochii ce sunt? Nu sunt altceva decât niște porți spre sufletul omenesc, iar atunci când acesta abundă de emoții, simte nevoia să le exteriorizeze. Să facă ordine înauntru și le aruncă pe toate afară pe poarta ochilor. Căci asta sunt lacrimile, sentimente care vor să evadeze din noi, iar ochii sunt cei mai proști străjeri. Pentru că nu doar lasă trăirile să fugă ca niște lacrimi, dar fac sufletul orb, iar pe alții îi lasă să ajungă până în cele mai tainice colțuri ale sale. Cât de ciudat e sufletul acesta. Cum știe el să se golească doar prin ochi și să umple plin urechi.

Buna dimineata.

Jaluzelele ma tradeaza si lasa primele raze ale diminetii sa se joace printre genele mele. Duc instinctiv mainile la ochi pentru a-i ajuta sa se deschida. M-am intors inspre el, dar somnul lui nu a fost afectat de lumina palida. M-am asezat pe marginea patului si m-am intins. Am atins cu varful degetelor parchetul rece si m-am ridicat sa plec la bucatarie. Camasa de noapte improvizata dintr-un tricou de-al lui de abia imi ajunge pana la jumatatea coapselor, dar cu toate acestea e cea mai calduroasa pijama. Sunt ciufulita, cu fata brazdata de cute fine lasate de perna. Ma intorc din nou spre el si simt cum ritmul inimii mi se schimba. E singurul care imi face inima sa bata mai tare si mai incet in acelasi timp. Ma duc in bucatarie sa pregatesc cafeaua si micul dejun. Am pus ibricul pe foc, iar atunci am simtit bratul lui in jurul meu si un sarut pe frunte. L-am privit in ochi si i-am soptit un "Buna dimineata!". Si el e ciufulit si cu ochii mici de somn. Simt din nou cum puls…

Parfum de femeie.

Violonistul se juca usor pe corzi, iar pianul rasuna si el pe ritmurile lui Astor Piazzolla. Mi-a zis ca nu vine. Stateam langa o masa cu bauturi si vorbeam cu o doamna in varsta, sorbind din paharul cu vin rosu. Deodata, am zarit-o la capatul scarilor zambind. Buzele rosii ii incadrau dintii perfecti. Ochii ei caprui straluceau la fel ca parul ei negru care era prins intr-un coc lejer la baza gatului. Purta o rochie rosie ce ii sublinia talia. Cand am zarit-o mi-am scapat paharul din mana. Numai zgomotul ascutit al paharului spart m-a trezit la realitate. Si, da. Nu era un vis. A venit cu toate ca eu nu ma asteptam sa o vad. Mi-am cerut scuze doamnei cu care vorbeam si am mers sa vorbesc cu ea. Mi-a zambit timid si si-a cerut scuze ca nu m-a anuntat ca vine. Eram surprins de modul in care arata in continuare si am inceput sa ma fastacesc. I-am luat mana intr-a mea si i-am sarutat-o. Avea cele mai frumoase maini: degetele lungi si pielea atat de catifelata incat nu iti venea sa ii dai…

Vreau sa vina vara.

Nu iubesc anotimpul acesta deloc. Nu imi place nimic la el. Poate doar cadourile si ziua mea de nastere. Nu are nimic spectaculos, numai niste fulgi de zapada care se topesc orice ar fi.  Nu mai suport hainele groase, cizmele, manusile, nimic din toate astea. Totul e prea nostalgic si aiurea. Nu poti zambi pe strada caci iti ingheata obrajii si ramai cu un ranjet tamp. Nu poti plange caci iti va fi frig apoi. Imi place doar sa simt sarutul fulgilor. In rest nimic nu e frumos la anotimpul acesta. Abia astept sa se dezmorteasca totul imprejur. Mi-e dor de greselile pe care le fac vara fara sa vreau. Mi-e dor de sunetul valurilor care se sparg de tarm. Mi-e dor de sandalele inalte si rochita alba. Mi-e dor de bronzul aramiu. Mi-e dor de noptile nedormite si de flirturile nevinovate. Mi-e dor de dupa-amiezile in care dormeam la umbram pomilor din gradina in hamac. Mi-e dor de cartile de dragoste dupa care plangeam 2 zile. Mi-e dor de tarile straine care sunt pline de baieti draguti. Mi-e …