marți, 20 ianuarie 2009

Jurnal. Muzica.


Inca imi taie respiratie gandul ca nu mai fac vioara. Instrumentul acela a devenit o parte din mine. Scoala aceea si oamenii ei sunt o parte din mine. Privesc cu jind partiturile, mangaind corzile unei viori imaginare. Mi-e dor de tocul acela negru care m-a impovarat opt ani la rand. Nu vreau sa inteleg ca s-a terminat. Concertele inca se mai joaca prin mintea mea. Nu am sa uit niciodata cum uram sa exersez si cat de mult imi doream sa se termine o data. Dar poate s-a terminat prea brusc. Simt cum ritmul demential al arcusului urca prin bratul meu atingandu-mi inima. Ma dezmierda doar amintirile care se prafuiesc undeva in ascunse in mintea mea. Mai era si corul si turneele. Scena Casei de cultura a studentilor si sala mereu pe jumatate plina, toate acestea imi picteaza in sange picaturi amare de dor. Melodiile noastre aproape perfecte si spectacolele ce le faceam inca mai domnesc in adancul sufletului meu. Le aud si acum tipetele asurzitoare, incercand sa evadeze. Pregatirile, nervii, ritmul sau pur si simplu muzica m-au lipit de o lume atat de imperfecta, dar totusi atat de iubitoare. Primul cantecel, prima scartaiala pe care am produs-o cu vioara raman pecetluite in sufletul meu. Am sa ma intorc mereu inapoi la ele. Am sa imi amintesc cu drag totul. Inclusiv lacrimile pe care le-am varsat. Si n-am sa las recitalul sa fie adio-ul pe care il spun lumii muzicii.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Pierre. El.

Imi amintesc cu greu clipa in care l-am cunoscut, dar totusi reusesc sa il vad printre cuvintele romantice pe care le spunea. Era inalt, slab si mereu foarte bine imbracat. N-am sa uit niciodata parfumul sau barbatesc care se juca prin simturile mele si paltonul lung, bleumarin. Eram ca doi visatori. Ne iubeam si traiam fiecare sentiment pana il epuizam. Nu eram perfecti, dar impreuna completam acel cerc. Eu eram micuta si slaba, satena cu ochii verzi si trasaturi frumoase de rusoaica, dar timpul si-a lasat amprenta asupra frumusetii mele. El era brunet si avea ochii caprui. Nasul mare ii izvora usor din frunte si cobora usor spre santul de deasupra buzelor. Imi pierdeam mereu manuta mea cea mica si firava in a lui. Era un adevarat francez. Camera lui era plina de carti invelite in piele, iar pe biroul sau gaseam mereu vrafuri de foi scrise. Era pasionat de limbi, mai ales de rusa. Imi scria mereu poezii de dragoste intr-o rusa perfecta care se terminau mereu cu: "Tanyei mele, pentru totdeauna Pierre". Incercam sa ii raspund cu scrisori siropoase in franceza. Greseam mereu. Ma simteam un nimic pe langa el. Stia sa patineze, sa cante la pian si sa vorbeasca multe limbi. Eu stiam doar sa patinez. Cred ca asa ne-am si intalnit. La unul dintre concursurile de patinaj artistic. Atunci am reusit pentru prima data sa fiu mai buna decat el. Dar si atunci mi-a zambit. Imi amintesc si acum nasul lui imperfect si ochii mari. Imi zambea stramb, cu jumatate de gura. Avea o multime de defecte, dar il iubeam asa cum era. Reusea mereu sa completeze fizicul lui respingator cu mentalitatea romantica, de francez incurabil. Stiam ca el va fi pentru totdeauna baiatul visurilor mele...

vineri, 9 ianuarie 2009

Perpetuum.


sofron, ardei

si ingerii mei.

durere, pacat

ambele- fard.

zambete, aberatii

si multe distractii.

perfecti niciodata

intr-o lumea moarta.

sfarsind nebuneste

ajungand ca un peste

trantiti pe uscat

speriati de pacat.

porniti spre final,

un final fatal.

buna seara, moarte!

si-alte mii de soapte.

buna ziua, soare!

nimeni nu moare.

joi, 8 ianuarie 2009

Zi de nastere.

E pura nebunie. Ma trezesc nauca si totul e gol. Imi simt fiecare os crescand infint. Probabil e un hazard mai mare decat ma asteptam sa fie. E o zi magica. Aerul miroase a viata, iar pamantul zboara mai lent. Simt fiecare inspiratie si mi-o intiparesc adanc in minte. Vreau sa imi aduc aminte inclusiv pulsul care imi largeste incetul cu incetul fiecare vena. Sunt zambete fara nicio noima peste tot. Utopicul e defapt real in aceasta zi. Eu ma schimb, si totusi sunt aceeasi. Fiecare celula imi imbatraneste. Depasesc granite de neinchipuit si trec intr-un final de linia de sosire. Azi sunt o invingatoare. Sunt o invingatoare pentru toate clipele care au incercat sa se opuna castigului meu, dar care acum stau si aplauda undeva in mintea mea. E frumos. E unic. E ziua mea.

luni, 5 ianuarie 2009

Noutati stiintifice

Dragi cititori,

In lumea noastra perfecta s-au dezvoltat noi subspecii ale speciei umanoide Homo erectus, care, spre surprinderea tuturor, numai in Romania exista. Asa cum ii spune si numele speciei "erectus" este vorba despre oameni care au parte de erectii dese si necontrolate, mai pe romaneste li se scoala cand nu trebuie.
Sa continuam insa cu descoperirea facuta. Subspeciile descoperite de specialistii nostri, adica de specia umanoida Homo sapiens sapiens, sunt recunoscute sub numele de "cocalari", "ghertoi" si "hahalere". Toate acestea va vor fi descrise mai jos cu lux de amanunte, insa inainte sa clarificam de unde se trag aceste specii. In urma unor studii s-a ajuns la concluzia ca in urma cu cativa ani a avut loc un schimb de creiere intre cel al unei gaini si cel al unui om. Ideea era observarea schimbarilor ce au loc si daca specia umana ar putea fi afectata daca s-ar face astfel de operatii. Din nefericire omul caruia i-a fost transferat creierul de gaina a avut parte de reactii adverse si nu s-a putut face nicio interventie pentru salvarea lui. Astfel acesta a raspandit in intreaga Romanie un comportament bizar insa foarte apreciat de cei subdezvoltati mintal si care inghit orice.

Sa trecem la descrierea celor trei specii. Cocalar, provenit din jargonul romanesc se mai traduce, pentru cei care nu l-au auzit inca, si prin persoana de cartier, fara cultura, ce prefera manelele in schimbul muzicii de la BUG Mafia. Pot fi recunoscuti foarte usor. Masculii obisnuiesc sa poarte pantaloni de trening mai toata ziua, vara poarta tricouri sau maiouri albe, iar iarna pot fi recunoscuti printr-o caciula mazgalita marca "piata cea mai apropiata". Nu ii vei auzi pronuntand macar o fraza fara a folosi macar o injuratura. De obicei sunt organizati in ciurde in fata blocurilor sau in scarile acestora, cu un munte de coji de seminte in fata si cu un telefon din care rasuna maneaua lunii. Femelele nu se remarca foarte usor. Au deobicei fata stearsa si ies foarte rar din casa. Cand ies te speri de fetele lor triste si manjite cu rimel de la ultima telenovela. Nici ele nu sunt mai prejos decat masculii aceleasi specii. Folosesc injuraturi foarte des si se organizeaza in ciurde, rareori vazandu-le in preajma ciurdelor de sex masculin.

Cea de a doua subspecie descoperita de savantii nostri este cea a ghertoilor sau cocalarilor eleganti. Acestia sunt foarte asemanatori subspeciei descrisa mai sus. Diferenta o fac doar hainele si locurile pe care le frecventeaza. Masculii poarta deobicei pantaloni largi si frecati cu smirghel, pantofi negri de piele sintetica cu "spitul" alungit daca se poate intors si tricouri mulate cu logo-uri enorme cele mai folosite fiind: DEL PUTA MADRE, DULCE & CABANA, CUCII. . De obicei sunt toti mai prajiti si au un mod special de a-si aranja parul, acesta fiind si cartea de vizita a unui ghertoi. Dupa ce s-au imbracat, baga capul intr-o galeata de gel iar apoi se ridica brusc. Pentru a crea o senzatie de neted si lins de vaca il dau pe tot pe spate lasand autostrade de scalp nespalat la vedere. Cand vei trece pe langa ei parfumul de lacrimioara iti va muta nasul. Asculta si ei manele, doar ca nu la coltul blocului ci in mijlocul strazilor, in autobuze sau in orice alt loc public. Cand vorbesc la telefon, spun un "alo" atat de tare incat sa atraga atentia asupra lor. Cei smecheri il spun inca dinainte sa duca aparatul la ureche. Folosesc cuvinte pe care le aud la televizor fara sa stie ce inseamna. Sunt mereu zambareti, deoarece doresc sa scoata in evidenta dantura aurita. Femelele acestei subspecii se deosebesc cel mai bine. Sunt toate blonde cu o autostrada lata bruneta. Trebuie sa felicitam aceste femei care au recunoscut ca sunt prea proaste pentru a fi brunete. Poarta decoltee adanci, fuste foarte scurte sau pantaloni foarte mulati, au unghiile de 15 cm si sunt fardate strident. Pot fi gasite in doua locuri: ori pe soseaua de centura ori in oras cu cate un ghertoi de mana. Putem observa astfel apetitul nebun de reproducere al acestei subspecii prin distanta dintre cele doua picioare ale femeii care trebuie sa recunoastem este foarte mare. Putem spune ca aceste femei au fost mai vizitate de cat orice alt muzeu din lume.

In cele din urma, ultima specie descoperita, hahalera. Cuvint provenit din limba prostiei. Aceasta specie este inca in extindere, insa toti apar numai dupa ce sunt strigati de catre regele Hahalea. Acesti oameni se remarca prin gestul foarte des facut prin aer cu degetul mare si cel aratator intins creand astfel o senzatie de numarare a banilor. Majoritatea acestor persoane sunt fosti ciobani care au facut avere cu vinderea de oi sau alte animale domestice. Folosesc un limbaj specific, care variaza de la o persoana la alta. Extinderea acestei specii este monitorizata de catre savantii nostri, care au ajuns la concluzia ca in momentul de fata exista in jur de 10 becali/m2. Sa speram ca aceasta extindere se va opri intr-o zi.

Asadar, ma bucur ca am avut ocazia sa va prezint cele trei noi forme de oameni care se dezvolta la noi in tara. Trageti voi concluziile de aici.