Treceți la conținutul principal

Ucigas de sentimente.

Cat de mult imi place cum suna numele tau in bataia vantului! Simt cum ma eliberez de tine cu fiecare silaba care o rostesc printre lacrimi. Ai patruns in sufletul meu ca un drog. Mi-ai taiat respiratia cu privirile tale. Am tanjit dupa fiecare sarut al tau. Ai dat culoare vietii mele. Undeva in adancul tau poate simti si tu asta, dar orgoliul tau de baiat frumos nu se lasa lecuit cu un simplu "Te iubesc!". Te-am vazut cum nepasator mi-ai intors spatele si mi-ai zis "Nu acum. Sunt cu prietenii mei!". Si cat i-am putut invidia pentru simplul fapt ca erai acolo pentru ei oricand... Radeai la orice gluma marsava a lor. Mi-am dat seama ca nu esti decat un alt vanator de fete. Am plecat cu sufletul frant. Imi spuneam continuu ca esti doar un alt ucigas de sentimente. Am fugit pe malul marii sa imi alin suferinta in briza marii. Noaptea se imbina cu ziua. Lacrimile curgeau disparand in mare. Stiam ca acesta e momentul nostru. Nisipul imi scurgea fiecare gram de furie din trup. Sopteam marii numele tau. Fiecare silaba era purtata de mare in departari. Si faceam toate astea ca mai apoi sa se intample acelasi lucru zi de zi. Si acum stiu ca maine ma voi intoarce la tine... 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Slalom printre sentimente

  Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.  

I want to break free!

Îmi este atât de frică de viața spre care mă îndrept. De monotonia care se așterne încet peste anii ce vor veni. Mă înfior cu gândul la aceeași rutină zilnică, gri, continuă. Ca un hamster ce aleargă în continuu pe aceeași roată, în aceeași cușcă și care nu ajunge nicăieri. Vreau să sar din caruselul acesta. Mi se face greață, gândidu-mă la toate ciclurile zilnice, lunare, anuale prin care voi trece. Mi-e frică de lipsa de palpitant. Vreau să sară artificii în jurul meu, să apară stropi de culoare brusc în peisajul fad al rutinei. Azi vreau să fiu aici și mâine acolo. Să îmi pierd capul în lucruri și idei noi. Nu vreau să fiu doar un alt dinte al unei mașinării care se învârt constant, în același ritm, prin aceleași locuri. I want to break free!

Mediocru nu e suficient

Gândurile nu mai vor să se lege și să îmi curgă prin degete. Se opresc mereu în filtrul critic al rațiunii, care le leagă și le aruncă în cele mai întunecate cotloane ale minții. Nimic nu e suficient de bun. Totul e mediocru, iar mediocru nu e suficient. Din mediocru nu faci artă, nu te înalți nici pe tine, nici pe alții. Și atunci ești un simplu muritor de rând, care dispare la fel cum a apărut: brusc. Iar tu nu vrei asta. Tu vrei să te lupți cu timpul, cu statutul limitant de om, cu trupul care te încorsetează și te strânge. Îți strânge gândurile și asta doare cel mai tare. Căci nu mai e loc de idei mărețe, doar de gânduri mici, care se îngrămădesc și te apasă. Nu dau naștere la nimic satisfăcător. Și când te lupți să rupi acest cerc vicios, nu faci decât să lași toate visurile sublime să îți scape și faci mai mult loc pentru cugetări infime. Din ele nu se naște decât mediocru, iar mediocru nu e suficient. Niciodată...