Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2018

Visuri superficiale

Căldură mare. Soarele mai că nu mă lovește în moalele capului. Cu toate astea, urc Babeșul liniștită, această Golgota a studenției. Mereu arunc câte o privire în geamurile și vitrinele de pe drum. Îmi place să îmi privesc reflexia, să mă asigur că zâmbetul îmi strălucește în continuare. Măcar atât să îmi mai ia gândul de la licența pe care mă grăbesc să o depun în ultimele momente. Cine vrea să plătească penalizare, când sunt atât de multe genți și perechi de pantofi care mă așteaptă. Să nu mai zic de lista de sute de cărți pe care o am și abia aștept să mi-o așez în biblioteca proprie. Dar nu. Azi nu vreau să fiu atât de profundă. Azi vreau să îmi ocup gândurile cu lucruri mai puțin spirituale. Azi îmi doresc o mașină cabrio. Am să mi-o doresc și mâine și mult timp de acum înainte. Și doar pentru că în jurul ei se construiește o imagine perfectă în capul meu. Parcă o și văd: roșie (căci nu există culoare mai pasională) și strălucind sub soarele unei veri târzii. Îmbrăcată într-o fust…

Duminică

Te privesc printre gene. Tu mă privești zâmbind. Cu siguranță sunt ciufulită și cu liniuțe subțiri care îmi brăzdează fața de la pernă. Încă îmi e prea greu să deschid gura să zic ceva. Sunt în continuare cuprinsă de amorțeala somnului. Dar nu îmi pot dezlipi ochii de tine: ochii mari, întrebători, sprâncenele dese, nasul încă turtit de la somn și colțurile buzelor care schițează un zâmbet. Zâmbesc și eu. Nici nu știu de ce sunt atât de fericită: că sunt lângă sau că e duminică și că o să stau cu tine la nesfârșit? Orice ar fi, are legătură cu tine. Mă întorc pe spate și mă întind. Faci și tu același lucru. Acum ne-am mai rupt puțin de lumea somnului și îți pot spune „Bună dimineața!”. Amândoi știm că duminica toată e ca o dimineață, în care o sa lenevim împreună, pierzându-ne unul în celălalt. Mă dau jos din pat și pun un tricou pe mine. Simt cum privirea ta dojenitoare mă apasă. Nu îți place tricoul. Tu vrei să îmi vezi pielea mușcată de soare. Fug în bucătărie și mă întorc cu omlet…

Odă lenei

E atât de bine. Jaluzelele sunt trase, ca de obicei. Nu îmi place când lumina îmi intră în ochii. Las ușor crăpat geamul, cât să simt o ușoară mângâiere a soarelui pe picioare. Le țin goale. E atât de confortabil să simți doar un tricou pe pielea care se răcește și se încălzește la fiecare mișcare în pat. Mă uit la tavanul alb și tot ce îmi trece prin cap este că în 5 minute am să învârt perna pe partea cealaltă. Sigur e mai rece pe partea cealaltă. Momentan sunt prea leneșă să depun atât de mult efort. Sunt pătrunsă de un moment de „nu vreau să fac absolut nimic”. Pănă și tavanul mă obosește să îl tot privesc. Chiar dacă mi-am propus să fiu ca o statuie, decid că mi-ar fi mai bine dacă mă întorc pe burtă. Cu un drum, întorc și perna pe partea cealaltă și o strâng sub cap cu mâinile. Doar o pereche de mâini mai lipsește, care să facă un masaj. Poate și o persoană cu un evantai gigant. Când ești atât de leneș, ai voie doar să visezi cu ochii deschiși. Și cu siguranță doar cu visurile v…

Un dialog

Stătea și plângea în iarba înaltă, cu fața ascunsă în genunchi. Din când în când mai ridica privirea, dar nu putea desluși nimic din cauza lacrimilor și a steluțelor ce i se perindu pe retină. Și atunci își afunda capul înapoi. Se mai auzea câte un sughiț răzleț, care îi scutura trupul mic și firav, îmbrăcat într-o rochiță galbenă. Când deodată auzi o voce străină: -De ce plângi? Speriată, ezită să își îndrepte privirea spre străinul pe care îl îmbrăca ceața de lacrimi: -Pentru că m-am pierdut, îi spuse cu o voce stinsă. -Cum să te pierzi? Nu ești cam mărișoară să plângi pentru așa ceva? -M-am pierdut pe mine... -Stai puțin! Cum adică? Cu ochii plini de lacrimi ce îi șiroiau pe genunchi și apoi pe gambe, îi spuse: -M-am pierdut pe mine și nu mă pot regăsi. -Dar ești aici. Cum poți spune că nu te poți regăsi? -Am pierdut bucăți din mine. Bucăți esențiale. -Mie îmi pari întreagă. Atunci, ridică privirea spre străin și cu o voce disperată, sugrumată de lacrimi spuse: -Sufletul meu e cel …