marți, 30 decembrie 2008

Misoginul perfect

Sta la stop zambind nonsalant. E chipes. Are ochii caprui si parul usor ravasit, castaniu. Cauta cu privirea pe strada, pierzandu-se in orizont. Isi ridica bratul cu gesturi atente. Trage maneca camasii galbene si se uita la ceas. Bate cu varful piciorului un ritm sfredelitor. Doua femei trec pe langa banuindu-l. Le surade trufas si traverseaza. Se aseaza la o masa. Face un semn unui chelner tanar. Cere un cocktail cu vodka si o apa plata. Isi plimba ochii ca un girofar printre mesele acelea. Observa o tanara roscata. O priveste insistent parca incercand sa o introduca intr-un joc nebun. Ridica mana, iar chelnerul apare la masa. Ii da un bilet si ii arata femeia. In cateva secunde, roscata se asaza alaturi de barbat. Incepe o conversatie banala despre puterea barbatului in societatea contemporana. Povesteste despre femeile pe care le-a cucerit la viata sa si despre modul in care le-a lasat. Se lasa tradat de niste cuvinte vulgare, iar femeia se ridica de la masa. Ii adreseaza in continuare fraze injositoare si lasa o bancnota de 50 de lei si pleaca. E prea obosit sa isi mai incerce norocul azi. Roscata aceea i-a terminat toate ideile. Se urca in jeep-ul sau si porneste pe strazile orasului. Oricum femeile nu merita niciun efort. E prea barbat pentru ele!

marți, 16 decembrie 2008

Reteta Fericirii



Se iau lacrimi si se pun la fiert la caldura unor cuvinte si se lasa sa se evapore in aer. Se decojeste un kilogram de amintiri si se asaza la copt la temperatura mintii. Visele se paseaza usor, obtinand astfel o pasta delicioasa. Se adauga un "multumesc" pentru gust, iar apoi se intinde pe o felie de ganduri pasta viselor. Se scot amintirile de la copt si de asaza frumos pe felia de ganduri. Totul se serveste cu un zambet. Iar pentru cei pofticiosi este permis si un ras cristalin sau o imbratisare.

joi, 11 decembrie 2008

Poti sa ma intelegi?




Pot sa zambesc oricat de greu mi-ar fi. Pot sa rostesc orice cuvant vreau si pot sa iubesc orice. In schimb nimeni nu intelege de ce eu pot si ei nu...

Sunt o bucata de lume vie care nu isi gaseste locul in normal. Imi fac tipare noi si mereu sunt EU!

Nu sunt un rau care se risipeste intr-o mare. Nu sunt pamant sa fiu calcata in picioare. Nu sunt un copiator ieftin.

Sunt mereu deasupra

Sunt o bucata de cer. Sunt asa cum tu nu poti sa fii.

Sunt o inima ascunsa in neant si numai cei ce stiu cum sa o gaseasca o pot si avea

Aviz amatorilor care nu stiu sa aiba grija de ea

Infinitatea ideilor mele poate musca din ambitia ta prosteasca

Iubeste-ma asa cum sunt!

vineri, 5 decembrie 2008

Nebunie...


Era soare...
Eram amandoi...
Poate ca nu ne interesa ce ziceau ei...
Ce prostie!
Amandoi ne-am pierdut timpul cautand ceva ce nu aveam. Nu stiu nici acuma daca eram eu sau erai tu. Poate erau dorintele unei iubiri imposibile prea arzatoare.
 Degeaba incerc sa gasesc o explicatie acum. Te-am cunoscut atunci!
Ne-am placut sau cel putin eu...
Si acum stiu cum am gresit: te-am crezut!
Cred si acum ca nu ma pot satura de acele cuvinte fara sens care ni le sopteam. Le spuneam de dragul de a le spune.
Si totusi ceva a fost...
Ceva care acum nu mai are rost!

marți, 25 noiembrie 2008

Ganduri scurte...

...m-am aruncat pe iarba si mi-am lasat gandurile golase sa se imprastie. 

luni, 24 noiembrie 2008

si poate am sa mai gresesc...


Si inca o zi se pierde in neant... Orizontul a incremenit mut pe cerul indoliat. Eu, sapte stele si luna mai cutezam sa deranjam intunericul. Cuprinsa de sentimente ma intind pe o banca rece si doar hanoracul imi mai tine de cald si o caciula veche aruncata pe varful capului la intamplare. Am senzatia acelor cuvinte sfredelitoare care le spuneau cu ironie colegii pentru a o imita pe profesoara de romana: "Ai vorbit, ai murit!". Halucinant, trec dintr-o lume intr-alta si ma scufund in nevoile firesti: o mangaiere, o vorba buna. Dar e prea tarziu acum. Am ales altceva mai insignifiant. Am ales o lume din care nu apartin si care incearca sa ma accepte. Ma zbat sa ies la suprafata si simt cu o forta ma impinge inapoi in adancuri. Pare ciudat, dar o inving mereu si ies de fiecare data afara si scufund inamicul. Le arat ca nu ma las batuta, ca sunt o invigatoare. Imi tiparesc cuvantul "OPTIMISM" in peretii celulor mintii si continui drumul meu prin viata. Ma lovesc de jocurile murdare ale lumii muritoare. Cladesc lumi inocente si pline de putere si sar peste treptele durerii. Si poate ca am gresit din nou. Am uitat din nou cheia si o iau pe alte poteci si ma chinui sa reusesc. Pana la urma si maine e o zi, dar traiesc clipa la maxima caci nu stiu cat de lunga e ziua de maine. 

marți, 18 noiembrie 2008

Straini


  Noapte. Zgomot. Ma pierd pe strazi impleticite. Luminile oarbe stapanesc intunericul. Masinile zboara pe strazile betonate. Caldura zilei se evapora prin porii noptii. Umbre halucinante se pierd dupa copacii chei. Libertatea zboara in aerul poluat gata sa se agate de primul trecator. Trec pe langa ea si ma ignora. Simt incontinuare o cusca de amintiri peste sufletu-mi tanar. 
 E prima oara cand ies din tiparele vietii cotidiene. Stiam totul, dar acum, pierduta in vesmantul noptii, nu recunosc nimic. Culorile reci si sumbre au impachetat intreaga zona. O bucata de lamaie se pierde intre condimentele cerului. Covorul de frunze zboara haotic printre picioarele mele. Un vant nou, necunoscut imi acopera chipul infierbantat de dorinta de a cunoaste. Pluteam. Nu eram eu. Sau eram? 
 Paisprezece ani, noua luni si douazeci si trei de zile. Cu fiecare clipa simt ca ma departez de tot ceea ce inseamna eu. Pierd din esenta cu care m-am nascut. Am uitat acel inceput viu cu care am aparut in lumea aceasta plina de pacat. Vreau sa infrunt pacatul sau sa il accept? De fapt eu ce sunt? Sun intrebarile macinatoare care m-au indepartat de mine. Mi-am schimbat dorintele. Vreau sa descopar noaptea. Vreau sa traiesc noaptea. Ma simt ca un animal de prada care asteapta aparitia lunii pentru a explora splendorile intunericului. Sunt alta.
 Ritmul urban se pierde in noapte. Nu imi mai e teama de nimic. Am crescut. Am crescut in ochii mei si in mine insami. Ador luminile calauzitoare care picteaza cladirile in jocuri mutilate de trecerea timpului. Dispare. Se opreste in sticla moderna a noilor cladiri. Fara valoare. Si ma vad cazand de sute de ori dintr-un pat exact in fata unei asemenea monstru. Imi surprinde toate defectele agravate de lumina stinsa. Simt cum ia ceva din mine si duce dincolo de geamurile fumuri. Nu ma intereseaza. E un joc de fapt. Si ce? Nu ma joc cu straini. Asa m-a invatat mama. Mama? Si ea e un strain. Toti ne schimbam si ajungem straini pentru noi insine. Iar apoi disparem, imprastiati de freamatul vremii si toti ne uita. Doar noi mai stim despre noi si cine am fost. Doar noi, care suntem niste straini. 





luni, 17 noiembrie 2008

3 clipe pentru o minune

3 clipe pentru o minune 
        O caldura interna imi proteja trupul fraged. Ma hraneam cu dragoste, pana ce o forta necunoscuta m-a aruncat in bratele lumii. 8 ianuarie 1994. Ora 6 A.M. Niste maini sterilizate m-au cuprins, iar apoi o fata ascunsa m-a examinat atent. Era alb, dar nu era ingerul meu. Ingerul meu este acea persoana care atunci cand m-a tinut prima oara in brate mi-a linstit sufletul zbuciumat de lumea plina de pacat. Si acesta a fost doar inceputul...