Te privesc printre gene. Tu mă privești zâmbind. Cu siguranță sunt ciufulită și cu liniuțe subțiri care îmi brăzdează fața de la pernă. Încă îmi e prea greu să deschid gura să zic ceva. Sunt în continuare cuprinsă de amorțeala somnului. Dar nu îmi pot dezlipi ochii de tine: ochii mari, întrebători, sprâncenele dese, nasul încă turtit de la somn și colțurile buzelor care schițează un zâmbet. Zâmbesc și eu. Nici nu știu de ce sunt atât de fericită: că sunt lângă sau că e duminică și că o să stau cu tine la nesfârșit? Orice ar fi, are legătură cu tine. Mă întorc pe spate și mă întind. Faci și tu același lucru. Acum ne-am mai rupt puțin de lumea somnului și îți pot spune „Bună dimineața!”. Amândoi știm că duminica toată e ca o dimineață, în care o sa lenevim împreună, pierzându-ne unul în celălalt. Mă dau jos din pat și pun un tricou pe mine. Simt cum privirea ta dojenitoare mă apasă. Nu îți place tricoul. Tu vrei să îmi vezi pielea mușcată de soare. Fug în bucătărie și mă întorc cu omletă și ceai pentru amândoi. Nu bem cafea duminica. Nici nu e nevoie. Azi doar o să stăm îmbrățișați și o să ne uităm la seriale sau ai să mă privești atent în timp ce dau paginile romanelor. Azi e duminică și este doar despre noi.
Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.
Comentarii