marți, 18 noiembrie 2008

Straini


  Noapte. Zgomot. Ma pierd pe strazi impleticite. Luminile oarbe stapanesc intunericul. Masinile zboara pe strazile betonate. Caldura zilei se evapora prin porii noptii. Umbre halucinante se pierd dupa copacii chei. Libertatea zboara in aerul poluat gata sa se agate de primul trecator. Trec pe langa ea si ma ignora. Simt incontinuare o cusca de amintiri peste sufletu-mi tanar. 
 E prima oara cand ies din tiparele vietii cotidiene. Stiam totul, dar acum, pierduta in vesmantul noptii, nu recunosc nimic. Culorile reci si sumbre au impachetat intreaga zona. O bucata de lamaie se pierde intre condimentele cerului. Covorul de frunze zboara haotic printre picioarele mele. Un vant nou, necunoscut imi acopera chipul infierbantat de dorinta de a cunoaste. Pluteam. Nu eram eu. Sau eram? 
 Paisprezece ani, noua luni si douazeci si trei de zile. Cu fiecare clipa simt ca ma departez de tot ceea ce inseamna eu. Pierd din esenta cu care m-am nascut. Am uitat acel inceput viu cu care am aparut in lumea aceasta plina de pacat. Vreau sa infrunt pacatul sau sa il accept? De fapt eu ce sunt? Sun intrebarile macinatoare care m-au indepartat de mine. Mi-am schimbat dorintele. Vreau sa descopar noaptea. Vreau sa traiesc noaptea. Ma simt ca un animal de prada care asteapta aparitia lunii pentru a explora splendorile intunericului. Sunt alta.
 Ritmul urban se pierde in noapte. Nu imi mai e teama de nimic. Am crescut. Am crescut in ochii mei si in mine insami. Ador luminile calauzitoare care picteaza cladirile in jocuri mutilate de trecerea timpului. Dispare. Se opreste in sticla moderna a noilor cladiri. Fara valoare. Si ma vad cazand de sute de ori dintr-un pat exact in fata unei asemenea monstru. Imi surprinde toate defectele agravate de lumina stinsa. Simt cum ia ceva din mine si duce dincolo de geamurile fumuri. Nu ma intereseaza. E un joc de fapt. Si ce? Nu ma joc cu straini. Asa m-a invatat mama. Mama? Si ea e un strain. Toti ne schimbam si ajungem straini pentru noi insine. Iar apoi disparem, imprastiati de freamatul vremii si toti ne uita. Doar noi mai stim despre noi si cine am fost. Doar noi, care suntem niste straini. 





Niciun comentariu: