Treceți la conținutul principal

Straini


  Noapte. Zgomot. Ma pierd pe strazi impleticite. Luminile oarbe stapanesc intunericul. Masinile zboara pe strazile betonate. Caldura zilei se evapora prin porii noptii. Umbre halucinante se pierd dupa copacii chei. Libertatea zboara in aerul poluat gata sa se agate de primul trecator. Trec pe langa ea si ma ignora. Simt incontinuare o cusca de amintiri peste sufletu-mi tanar. 
 E prima oara cand ies din tiparele vietii cotidiene. Stiam totul, dar acum, pierduta in vesmantul noptii, nu recunosc nimic. Culorile reci si sumbre au impachetat intreaga zona. O bucata de lamaie se pierde intre condimentele cerului. Covorul de frunze zboara haotic printre picioarele mele. Un vant nou, necunoscut imi acopera chipul infierbantat de dorinta de a cunoaste. Pluteam. Nu eram eu. Sau eram? 
 Paisprezece ani, noua luni si douazeci si trei de zile. Cu fiecare clipa simt ca ma departez de tot ceea ce inseamna eu. Pierd din esenta cu care m-am nascut. Am uitat acel inceput viu cu care am aparut in lumea aceasta plina de pacat. Vreau sa infrunt pacatul sau sa il accept? De fapt eu ce sunt? Sun intrebarile macinatoare care m-au indepartat de mine. Mi-am schimbat dorintele. Vreau sa descopar noaptea. Vreau sa traiesc noaptea. Ma simt ca un animal de prada care asteapta aparitia lunii pentru a explora splendorile intunericului. Sunt alta.
 Ritmul urban se pierde in noapte. Nu imi mai e teama de nimic. Am crescut. Am crescut in ochii mei si in mine insami. Ador luminile calauzitoare care picteaza cladirile in jocuri mutilate de trecerea timpului. Dispare. Se opreste in sticla moderna a noilor cladiri. Fara valoare. Si ma vad cazand de sute de ori dintr-un pat exact in fata unei asemenea monstru. Imi surprinde toate defectele agravate de lumina stinsa. Simt cum ia ceva din mine si duce dincolo de geamurile fumuri. Nu ma intereseaza. E un joc de fapt. Si ce? Nu ma joc cu straini. Asa m-a invatat mama. Mama? Si ea e un strain. Toti ne schimbam si ajungem straini pentru noi insine. Iar apoi disparem, imprastiati de freamatul vremii si toti ne uita. Doar noi mai stim despre noi si cine am fost. Doar noi, care suntem niste straini. 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum sa iti rupi oasele!

Suna foarte ciudat, dar adevarat. Ma gandeam sa abordez un subiect la care sunt as. Nu imi place sa imi rup oasele, dar reusesc sa o fac mereu in moduri fabuloase.  Era anul 2008, final de clasa VIII-a, inceputul vacantei. Mi-am facut o gramada de planuri si aveam o gramada de idei pentru vacanta. Am reusit insa sa o fac lata. Nici nu a inceput bine vacanta, ca numa vad ca mi se umfla incheietura mainii stangi. Super! Am facut-o si pe asta! Am mers la doctor, mi-am facut o radiografie, tot tacamu'. Diagnosticul: fractura prin tasare. "Uau, ce tare is!" mi-am zis in gand. Nu am fost de loc tare! Doar mi-am fracturat osu' ca si copiii de 4 ani si nu oricum. Mi-am rupt mana in SOMN!!! Recomandarea doctorului a fost: atela gipsata pentru 3 saptamani. Indura Bianca mama draga calduri nefaste cu mana in gips. Am plecat in ceva tabara intre timp, tabara la munte, cu trasee complicate, chestii de astea. Ce se hotaraste domnisoara Bianca sa faca? Se catara ea pe stanci, cu man...

Sărutul

Sărutul - Cătălina Pop E magnetic. Din priviri îți dai seama că e inevitabil. Sforile se scurtează. Se simte apropierea. Respirațiile încep să se amestece. Pulsul crește. Pupilele se dilată. Creierul nu mai funcționează. Rațiunea a pierdut. Instinctul și afecțiunea i-au luat locul. Mâinile tremură, dar se găsesc. Se desprind una de alta și se pierd pe conturul celuilalt. Atingerea mâinilor nu e suficientă. Vrei să îi descoperi esența, iar degetele sunt superficiale. Așa că îți așezi buzele peste ale celuilalt. Un val de senzații te lovește: e cald și rece, e catifelat, dar te și electrocutează, inima îți bate mai tare și mai încet în același timp. Simți că acleași lucru se întâmplă și în celălalt. Vrei să îl descâlcești până în adâncul sufletului. Nu poți, pentru că te înnozi și tu. Nu mai știi care sunt liniile tale, care sunt ale lui. V-ați încâlcit. Te străduiești să te desprinzi. Te smulgi și rămâi doar o multitudine de ițe rupte de la tine, de la celălalt. Nu mai ești sigur ci...

Slalom printre sentimente

  Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.