luni, 24 noiembrie 2008

si poate am sa mai gresesc...


Si inca o zi se pierde in neant... Orizontul a incremenit mut pe cerul indoliat. Eu, sapte stele si luna mai cutezam sa deranjam intunericul. Cuprinsa de sentimente ma intind pe o banca rece si doar hanoracul imi mai tine de cald si o caciula veche aruncata pe varful capului la intamplare. Am senzatia acelor cuvinte sfredelitoare care le spuneau cu ironie colegii pentru a o imita pe profesoara de romana: "Ai vorbit, ai murit!". Halucinant, trec dintr-o lume intr-alta si ma scufund in nevoile firesti: o mangaiere, o vorba buna. Dar e prea tarziu acum. Am ales altceva mai insignifiant. Am ales o lume din care nu apartin si care incearca sa ma accepte. Ma zbat sa ies la suprafata si simt cu o forta ma impinge inapoi in adancuri. Pare ciudat, dar o inving mereu si ies de fiecare data afara si scufund inamicul. Le arat ca nu ma las batuta, ca sunt o invigatoare. Imi tiparesc cuvantul "OPTIMISM" in peretii celulor mintii si continui drumul meu prin viata. Ma lovesc de jocurile murdare ale lumii muritoare. Cladesc lumi inocente si pline de putere si sar peste treptele durerii. Si poate ca am gresit din nou. Am uitat din nou cheia si o iau pe alte poteci si ma chinui sa reusesc. Pana la urma si maine e o zi, dar traiesc clipa la maxima caci nu stiu cat de lunga e ziua de maine. 

Niciun comentariu: