Treceți la conținutul principal

Toamna se numara...

... greselile facute vara.

Nu pot sa numesc ceea ce a trecut vacanta. M-am simtit de-a dreptul precum o pensionara care incerca sa isi traiasca adolescenta de mult pierduta. Poate am exagerat putin, dar cam asa a fost. Am lungit fiecare zi pana a doua dimineata, dar nu in ceva club sau pe ceva plaja, ci in fata acestui monitor. M-am indragostit aiurea de un tip mai mare ca mine, ca mai apoi sa distrug orice sentiment pentru el doar pentru o poza. Am suferit in tacere, pentru ca mi-am dat seama ca nu merita nimic. Am fost si la mare. Nimic special nici acolo. Numai trei saptamani am simtit cu adevarat ca e vara. Am intalnit acolo un italian. A fost dragoste la prima vedere, doar ca niciunul nu a avut curajul sa o marturiseasca pana in ultima zi. I-am zis fara ezitare ca sunt romanca, ceea ce l-a determinat sa nu ma mai salute timp de 2 zile. Cu toate ca ar fi iesit ceva, nu am avut curajul sa ii cer adresa de e-mail. Totul a inceput sa capete forma de vacanta inspre final. Insa ce poti schimba?

Comentarii

Roxx. a spus…
chiar nimic...asta e...si vara mea a fost...cum a fost. [vezi summer.failed?]
life goes on >:D<

Postări populare de pe acest blog

Slalom printre sentimente

  Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.  

I want to break free!

Îmi este atât de frică de viața spre care mă îndrept. De monotonia care se așterne încet peste anii ce vor veni. Mă înfior cu gândul la aceeași rutină zilnică, gri, continuă. Ca un hamster ce aleargă în continuu pe aceeași roată, în aceeași cușcă și care nu ajunge nicăieri. Vreau să sar din caruselul acesta. Mi se face greață, gândidu-mă la toate ciclurile zilnice, lunare, anuale prin care voi trece. Mi-e frică de lipsa de palpitant. Vreau să sară artificii în jurul meu, să apară stropi de culoare brusc în peisajul fad al rutinei. Azi vreau să fiu aici și mâine acolo. Să îmi pierd capul în lucruri și idei noi. Nu vreau să fiu doar un alt dinte al unei mașinării care se învârt constant, în același ritm, prin aceleași locuri. I want to break free!

Mediocru nu e suficient

Gândurile nu mai vor să se lege și să îmi curgă prin degete. Se opresc mereu în filtrul critic al rațiunii, care le leagă și le aruncă în cele mai întunecate cotloane ale minții. Nimic nu e suficient de bun. Totul e mediocru, iar mediocru nu e suficient. Din mediocru nu faci artă, nu te înalți nici pe tine, nici pe alții. Și atunci ești un simplu muritor de rând, care dispare la fel cum a apărut: brusc. Iar tu nu vrei asta. Tu vrei să te lupți cu timpul, cu statutul limitant de om, cu trupul care te încorsetează și te strânge. Îți strânge gândurile și asta doare cel mai tare. Căci nu mai e loc de idei mărețe, doar de gânduri mici, care se îngrămădesc și te apasă. Nu dau naștere la nimic satisfăcător. Și când te lupți să rupi acest cerc vicios, nu faci decât să lași toate visurile sublime să îți scape și faci mai mult loc pentru cugetări infime. Din ele nu se naște decât mediocru, iar mediocru nu e suficient. Niciodată...