Încă ies aburi din trupul meu. Stau în fața patului și simt că sunt pândită. Am scăpat de prosop și mi-am pus cămașa de noapte. Am întins un strat de cremă cu miros dulce acrișor de la maleole în sus. Toată camera e inundată de mirosul de mango. Am aprins o lumânare. Mirosul de mango se împletește cu măr și scorțișoară. Așternuturile albe mă îmbie, dar nu numai ele. Simt așteptarea. Atracția e incredibil de mare, iar inevitabilul se întâmplă. Mă așez în pat și se lipește de mine. Lumina este slabă, dar suficient de puternică, încât să îi pot distinge toate detaliile. Senzația fină la atingere nu se poate compara cu ce se întâmplă cu gândurile. Se împletesc, răsucesc, devin unul singur. Ieri seară mi-a promis că azi voi primi mai mult, iar la prima vedere, așteptarea pare să fi meritat. Fiecare cuvânt se scurge prin brațe, trece prin filtrul minții și apoi se pierde în suflet. Simt o mie de lucruri într-un singur moment. Se leagă atâtea sentimente și idei. Au! M-am tăiat la deget! Bag repede arătătorul în gură și nu las entuziasmul să piară. Nu îmi mai găsesc locul în pat. Pagină după pagină mă înfierbânt tot mai tare. Nu, nu a luat foc camera de la lumânarea cu măr și scorțișoară. Doar mintea mea fierbe cu fiecare frază. O luptă interioară se pornește: dorința și curiozitatea se chinuie să liniștească plăcerea. Câte lumi s-au creat în mine. O ultimă atingere și simt cum gâfâi, cu ochii pironiți pe peretele din față. Încă nu înțeleg tot ce mi s-a întâmplat. Nu îmi vine să cred că s-a terminat. Parcă a trecut o clipă. Oare mâine seară cine va fi? Cărtărescu? Eric-Emmanuel Schmitt? Bukowski? Poate chiar Cioran... Cine îmi va hrăni imaginația până în tărâmul viselor mâine seară?
La inceput am fost unul. Ne completam perfect. Nu era necesar sa ne spunem "Te iubesc!". Puteam citi dragostea in ochii tai. Nu exageram cu nimic. Iubirea noastra era sarea si piperul vietii mele. Nimic nu ne putea separa. Tu zambeai, eu iti raspundeam cu un sarut. Simteai cand nu mergea ceva bine. Eram mereu langa tine. Puteai zice ca suntem facuti unul pentru altul. Ultimele saptamanii nu mai sunt la fel. Te sarut pe frunte, dar tu continui sa citesti din cartea ta. "Te iubesc! sunt deja doua cuvinte fara sens in viata noastra. Le folosim ca "Buna ziua!". Fiecare zambet e fara rost. Ne iubim si acum pentru ca asa a fost atunci. Dar cu ii pasa? Pasiunea noastra a devenit obisnuinta. Comunicam prin priviri, dar nu stim niciodata de vrem. Ne ascundem sentimentele. Daca nu mi-ai spune ca inca simti ceva pentru mine, as crede ca nu mai contez pentru tine. Ma linistesc stiind ca increderea e uneori chiar mai mare decat dragostea care ti-o port. Si chiar daca rel
Comentarii