Treceți la conținutul principal

Postări

Despre Coronavirus, SARS-CoV-2 și COVID-19

Nu știu cum sunteți voi după atâtea zile în care non-stop ați auzit despre coronavirus AKA baubaul actual, dar eu știu sigur că am fost bombardați cu o multitudine de informații pe care nu știi de unde să le apuci. Așa că este cel mai bine să cauți la oameni care știu despre ce vorbesc, numai că ăia vorbesc în engleză, de obicei, cu termeni super dubioși, medicali și de microbiologie, pe care nici măcar eu, după 6 ani de medicină nu îi prea iubesc. Practic, îmi place să citesc chestii directe, stil Bukowski, mai ales când vine vorba de lucruri serioase. De aceea, cred că trebuie să punem la punct niște informații ca să înțelegem cu ce se mănâncă (Doamne ferește!), virusul ăsta nenorocit.
În primul rând, să vorbim despre virusuri. (Virușii îi luați atunci când vă uitați la site-uri porno dubioase) Virusurile sunt niște entități microscopice care sunt formate dintr-o capsulă în care este un material genetic (adică un ADN sau ARN). Adică, e cam ca o cutiuță, în care sunt băgate niște info…
Postări recente

Diverse averse

E ca o seră în suflet. E plin de plante care mai de care mai ispititoare. De la simple păpădii, la panseluțe, trandafiri cu o multitudine de spini, pe care dacă încerci să îi culegi te doare și te podidesc lacrimile și chiar și câteva plante carnivore care încearcă să mai muște din tine uneori. Nu știi cum au apărut toate. Dar când le mângâi încet, încep să îți povestească de cum alergai prin grădină când erai mic, cum ai plâns de emoții la ultimul recital de vioară, de primul sărut, de cartea după care ai plâns trei zile când s-a sfârșit, de despărțiri dureroase și amintri dulci-amărui. Și când te plimbi mai liniștit pe aleile care de la o zi la alta devin tot mai bogate, simți cum începe să plouă din tavanul de sticlă și iar ai uitat umbrela sprijinită de peretele exterior al serei. Tu nu poți ieși. Ai uitat codul de acces de la intrare, iar sticla nu te înduri să o spargi. Știi cât de greu e să găsești sticla potrivită după ce se sparge. Lași ploaia să te ude și plantele care cresc…

Ganduri de dor

“Mananca repede pana nu se raceste!” imi spuneai punandu-mi o farfurie cu piure de cartofi si ceva carne langa. “Mananca, tu, ca nu mai is bune cand is reci!”. Si ma uitam la tine zambind si luam o imbucatura care ma ardea pana in talpi. Deschideai televizorul la stiri si il dadeai asurzitor de tare. Nu pierdeai nicio editie. Dupa care te grabeai la bucatarie si apoi apareai cu o farfurioara cu mere taiate si decojite. Imi dadeai usor cu farfurioara in cap si imi spuneai: “Astea pentru cine is?” Si ma milogeam de tine sa imi pui merele in fata si sa nu ma mai chinui. Erai plin de glume si iti placea tare sa te joci cu noi. Ne sunai si ne ziceai ca te-a gandit sa ne faci niste clatite. Cele mai bune clatite din lume. Si mergeam la tine si mancam clatitele, iar pe fundal se auzea “Vine Vaida pe la voi”. Si verile petrecute la Capus, cu sandwich-urile cu bucatele de salam si cascaval perfect aranjate. Cum stateai in geam si te uitai dupa noi cand plecam. Cand adormeai in fotoliu sau in …

Interior, exterior

E plin de oameni în jurul meu. Toți sporovăie vrute și nevrute. Aud cuvintele le lor, le deslușesc și, totuși, se lovesc de zidul ce l-am construit în mintea mea cu multă migală. E plin de oameni, dar chiar și așa sunt doar și numai eu. Și îmi place. Căci, aici, între zidurile mele, nimic nu mă atinge. Totul e liniștit și plin de pace. Unii o numesc indiferență. Eu cred că e doar senzația de ”sunt împăcată cu mine”. Tot ce am sunt doar eu. Restul e mult zgomot de fundal, pe care m-am învățat să îl ignor. Nu mai vreau să îmblânzesc nebunia din jur. Vreau doar să alin zbuciumul interior, bestia care crește în mine și care se hrănește cu mizeriile externe. De aceea am construit un zid, ca să țin fiara departe de exterior, să îi tai oxigenul și să o las să moară de foame. Sau, cel puțin, să ne îmblânzim reciproc și să scoatem ce e mai bun din noi. Să rămânem doar eu și cu demonii mei, fără să mai iau cu împrumut.

Mediocru nu e suficient

Gândurile nu mai vor să se lege și să îmi curgă prin degete. Se opresc mereu în filtrul critic al rațiunii, care le leagă și le aruncă în cele mai întunecate cotloane ale minții. Nimic nu e suficient de bun. Totul e mediocru, iar mediocru nu e suficient. Din mediocru nu faci artă, nu te înalți nici pe tine, nici pe alții. Și atunci ești un simplu muritor de rând, care dispare la fel cum a apărut: brusc. Iar tu nu vrei asta. Tu vrei să te lupți cu timpul, cu statutul limitant de om, cu trupul care te încorsetează și te strânge. Îți strânge gândurile și asta doare cel mai tare. Căci nu mai e loc de idei mărețe, doar de gânduri mici, care se îngrămădesc și te apasă. Nu dau naștere la nimic satisfăcător. Și când te lupți să rupi acest cerc vicios, nu faci decât să lași toate visurile sublime să îți scape și faci mai mult loc pentru cugetări infime. Din ele nu se naște decât mediocru, iar mediocru nu e suficient. Niciodată...

Tratament chirurgical

Am și eu o întrebare: unde se găsește sufletul ăsta de care tot se vorbește? E nevoie urgentă de o localizare cât mai corectă anatomic a sa, pentru un pacient. Starea sa se agravează de la un moment la altul. Este necesară o sufletotomie și un drenaj, care să scoată tot puroiul de suferințe ce s-au strâns în el. Pe urmă se va trece la un lavaj cu lumină și iubire. După sufletorafie, vor mai apărea dureri ocazionale, chiar și oftat, până la șase săptămâni. Se va recomanda evitarea situațiilor neplăcute și a fluctuațiilor emoționale. Cu toate acestea, va fi gata să treacă iar și iar prin suferințe. După fiecare cură chirurgicală va fi tot mai dificil de tratat din cauza atașamentelor și a cicatricilor care nu vor mai lăsa loc de sufletotomie fără complicații.

Genul programului

Știi toate visurile alea pe care le-ai vândut prea ieftin? Alea la care ai renunțat de dragul clipei. ”Carpe Diem!” Asta e pentru ăia proști, fără visuri, deșteapto! Tu ești toată numai un vis. Din asta ești făcută. Și când nu ești vis, ești reverie. Ești o altă realitate, plăsmuită în căpșorul tău pe care ți l-ai împuiat cu chestii practice și simpliste. Tu ești complicată. Tu complici totul. Nu ești pentru chestii ușoare. Să îți intre bine asta în cap! Tu creezi din nimic lumi întortocheate, intrigi ce depășesc filmele de la Hollywood. Genul programului: complicat, cu puțin din fiecare. Visezi cu ochii deschiși la baliverne, la basme. Ai o lume a ta, care nu vrea să se sincronizeze cu cea reală. Tu ești personaj de realism fantastic. Pentru că te consideri atât de cu picioarele pe pământ, doar că ești mereu cu capul în nori. Și ai doar 1,64 și nu reușești să te întinzi prin toate straturile alea cu nume de spânzuratoare. Tu plutești undeva între cer și pământ, când realistă, când fa…