Amprentele gandurilor mele

Jaluzelele ma tradeaza si lasa primele raze ale diminetii sa se joace printre genele mele. Duc instinctiv mainile la ochi pentru a-i ajuta sa se deschida. M-am intors inspre el, dar somnul lui nu a fost afectat de lumina palida. M-am asezat pe marginea patului si m-am intins. Am atins cu varful degetelor parchetul rece si m-am ridicat sa plec la bucatarie. Camasa de noapte improvizata dintr-un tricou de-al lui de abia imi ajunge pana la jumatatea coapselor, dar cu toate acestea e cea mai calduroasa pijama. Sunt ciufulita, cu fata brazdata de cute fine lasate de perna. Ma intorc din nou spre el si simt cum ritmul inimii mi se schimba. E singurul care imi face inima sa bata mai tare si mai incet in acelasi timp. Ma duc in bucatarie sa pregatesc cafeaua si micul dejun. Am pus ibricul pe foc, iar atunci am simtit bratul lui in jurul meu si un sarut pe frunte. L-am privit in ochi si i-am soptit un "Buna dimineata!". Si el e ciufulit si cu ochii mici de somn. Simt din nou cum pulsu...

Violonistul se juca usor pe corzi, iar pianul rasuna si el pe ritmurile lui Astor Piazzolla. Mi-a zis ca nu vine. Stateam langa o masa cu bauturi si vorbeam cu o doamna in varsta, sorbind din paharul cu vin rosu. Deodata, am zarit-o la capatul scarilor zambind. Buzele rosii ii incadrau dintii perfecti. Ochii ei caprui straluceau la fel ca parul ei negru care era prins intr-un coc lejer la baza gatului. Purta o rochie rosie ce ii sublinia talia. Cand am zarit-o mi-am scapat paharul din mana. Numai zgomotul ascutit al paharului spart m-a trezit la realitate. Si, da. Nu era un vis. A venit cu toate ca eu nu ma asteptam sa o vad. Mi-am cerut scuze doamnei cu care vorbeam si am mers sa vorbesc cu ea. Mi-a zambit timid si si-a cerut scuze ca nu m-a anuntat ca vine. Eram surprins de modul in care arata in continuare si am inceput sa ma fastacesc. I-am luat mana intr-a mea si i-am sarutat-o. Avea cele mai frumoase maini: degetele lungi si pielea atat de catifelata incat nu iti venea sa ii dai ...

Filmul a inceput de cincisprezece minute, dar personajele principale nu sunt prezente. Ea sta si asteapta in fata cinematografului si spera ca poate va veni. Plimba telefonul dintr-o mana intr-alta. A gresit din nou. A ales persoana gresita. E deja a treia oara cand greseste baiatul. Nu mai suporta asteptarea si o suna pe Anda, prietena sa cea mai buna. -Alo! Buna! incerca sa spuna printre suspine. -Uooou! Stai putin... Nu trebuia sa fii la film cu Luca? -A facut-o din nou. M-a uitat... -Nu se poate. Ticalosul! spuse nervoasa Anda. Vin la tine! Unde esti? -Nu iti fa probleme. Am sa merg acasa. -Asta nu e o problema? Asta e de-a dreptul o urgenta, Maria. -Bine. Sunt in fata la cinema. Anda a plecat cat de repede a putut. A luat primul taxi. A lasat-o in fata cinematografului. Maria statea pe o banca cu biletele in mana. Lacrimile ii curgeau siroaie. Anda a luat-o de mana si a dus-o la taxi. Au plecat amandoua la Anda acasa. -Un ceai? o intreba Anda. -Da. Cu lamaie si miere, te rog. -Tre...

Era soare... Eram amandoi... Poate ca nu ne interesa ce ziceau ei... Ce prostie! Amandoi ne-am pierdut timpul cautand ceva ce nu aveam. Nu stiu nici acuma daca eram eu sau erai tu. Poate erau dorintele unei iubiri imposibile prea arzatoare.  Degeaba incerc sa gasesc o explicatie acum. Te-am cunoscut atunci! Ne-am placut sau cel putin eu... Si acum stiu cum am gresit: te-am crezut! Cred si acum ca nu ma pot satura de acele cuvinte fara sens care ni le sopteam. Le spuneam de dragul de a le spune. Si totusi ceva a fost... Ceva care acum nu mai are rost!