Amprentele gandurilor mele

Am și eu o întrebare: unde se găsește sufletul ăsta de care tot se vorbește? E nevoie urgentă de o localizare cât mai corectă anatomic a sa, pentru un pacient. Starea sa se agravează de la un moment la altul. Este necesară o sufletotomie și un drenaj, care să scoată tot puroiul de suferințe ce s-au strâns în el. Pe urmă se va trece la un lavaj cu lumină și iubire. După sufletorafie, vor mai apărea dureri ocazionale, chiar și oftat, până la șase săptămâni. Se va recomanda evitarea situațiilor neplăcute și a fluctuațiilor emoționale. Cu toate acestea, va fi gata să treacă iar și iar prin suferințe. După fiecare cură chirurgicală va fi tot mai dificil de tratat din cauza atașamentelor și a cicatricilor care nu vor mai lăsa loc de sufletotomie fără complicații.

Știi toate visurile alea pe care le-ai vândut prea ieftin? Alea la care ai renunțat de dragul clipei. ”Carpe Diem!” Asta e pentru ăia proști, fără visuri, deșteapto! Tu ești toată numai un vis. Din asta ești făcută. Și când nu ești vis, ești reverie. Ești o altă realitate, plăsmuită în căpșorul tău pe care ți l-ai împuiat cu chestii practice și simpliste. Tu ești complicată. Tu complici totul. Nu ești pentru chestii ușoare. Să îți intre bine asta în cap! Tu creezi din nimic lumi întortocheate, intrigi ce depășesc filmele de la Hollywood. Genul programului: complicat, cu puțin din fiecare. Visezi cu ochii deschiși la baliverne, la basme. Ai o lume a ta, care nu vrea să se sincronizeze cu cea reală. Tu ești personaj de realism fantastic. Pentru că te consideri atât de cu picioarele pe pământ, doar că ești mereu cu capul în nori. Și ai doar 1,64 și nu reușești să te întinzi prin toate straturile alea cu nume de spânzuratoare. Tu plutești undeva între cer și pământ, când realistă, când fan

Decembrie. De obicei aștept cu nerăbdare perioada aceasta a anului. De data aceasta, exteriorul cu interiorul nu vor să se sincronizeze. Peste tot luminițe, globuri, decorațiuni, cadouri, prăjituri și vin fiert. Da, mă bucur de el, doar că le simt pe toate ca și cum m-aș uita printr-un geam. Nu le pot atinge și nici ele pe mine. Entuziasmul specific Crăciunului s-a risipit. Mă simt ca un Grinch, doar că în loc de verde, sunt neagră. Neagră de supărare că nu mai simt sărbătorile. E ca și cum aș fi închisă într-unul din acele globuri pe care le agiți ca să ningă în el. Ei bine, și în globul meu ”ningerău”, doar că fulgii de zăpadă au fost înlocuiți cu probleme, gânduri, anxietate și apatie. În globul meu e cod roșu de ninsori. Viteza cu care îmi scutur propriul glob e incredibilă. Uneori, mai obosesc, și atunci îmi lipesc fața de sticla rece și tânjesc la niște fulgi de nea care să se topească pe obrajii mei încinși de griji tâmpite. Cât aș mai vrea să mă trezesc din globul meu...