Amprentele gandurilor mele

Căutăm cu atât de multă ardoare libertatea, dar suntem incapabili să ne bucurăm de ea. Suntem creați să fim dependenți. De alții. De obiecte. De gesturi. De orice. Nu ne permitem „luxul” de a fi liberi, pentru că nu știm ce să facem cu el. De fiecare dată când ne rupem de ceva, fugim să ne legăm de orice ne vine la îndemână. Nu ungem cu lipici pe trup și suflet ca să nu ne mai terorizeze sentimentul straniu al independenței. Pentru că libertatea, pe care o aclamăm și o dorim atât de mult, ne însingurează, ne face să ne pierdem mințile. Și ne agățăm de orice ne vine în cale. Strigăm cu tărie că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Pentru că nu am fost făcuți să fim liberi. Și atunci, singura libertate pe care o avem este să alegem de ce vom fi dependenți în continuare.

Nici nu știu cum ai pătruns în cutia mea craniană Te-ai folosit de toate căile de care ai putut. Mi te-ai întipărit pe retină și te-ai scurs prin canalul optic și fosa orbitară superioară. Ai plutit prin meatul acustic extern și mi-ai spart timpanul. Apoi te-ai răsucit prin cohlee și te-ai dus pe meatul acustic intern. Mi te-ai înfipt prin lama ciuruită a etmoidului direct în cortexul prefrontal. Te-am tras în piept și mi-ai devenit oxigen, gata să îmi hrănești fiecare gând. Și ai pătruns în cutia mea craniană și te-ai hotărât să pui stăpânire pe ea. Mi-ai călcat toate circumvoluțiunile în picioare și mi-ai adâncit scizurile cu pașii tăi apăsați. Ai luat jumătate din centrul Broca și l-ai pus în cealaltă emisferă, ca să te poți amuza cum mă bâlbâi de fiecare dată când te văd. Mi-ai pictat lobul occipital numai în imagini cu tine, ca să te vâd peste tot și în oricine. Mi-ai umplut hipocampul cu parfumul tău. Căile piramidale și extrapiramidale le-ai încâlcit și nu mai știu nici să pășe