Amprentele gandurilor mele

Simți cum se aprinde ușor în mintea ta. Cei doi neuroni alăturați caută să anime scânteia unei idei. Sodiu. Potasiu. Plus. Minus. Până la urmă se conving reciproc să nu mai scoată atâta fum și să dea drumul focului. Îi antrenează și pe neuronii din jur. Se strâng toți în jurul focului și îl întețesc cu câte un potențial. Mintea ta se înfierbântă complet de la această idee. Ți se citește în ochi flacăra vie a creației. Presiunea ideatică pune stăpânire pe tot capul tău. Nu mai e loc sub calota craniană de atâtea idei. Calea până la gură e cea mai scurtă. Ai putea să le verbalizezi, dar s-ar volatiliza ca fumul pe hornul unei case. Lași să îți curgă focul pe șira spinării în jos. Tot trupul îți e sub controlul unei idei. Trebuie să ajungă pe foaie. Începi să simți cum îți curge foc prin nervii mâinilor. Tremuri din cauza emoției creatoare. Te stăpânești cu greu, pentru că nu vrei ca totul să se transforme într-o fibrilație de litere presărate pe hârtie. Degetele de la mâini îți străluces

Te-am prins de mâini și ți le-am sucit la dreapta. Din talie te-am întors spre stânga. Ți-am dat ochii peste cap. Buzele ți le-am schimonosit într-un „O” speriat. Ți-am ridicat piciorul drept, iar stângul ți l-am îndoit. Te-am contorsionat ca pe un cub Rubik. Am vrut să îți potrivesc toate fețele după bunul meu plac. Să te fac perfect în ochii mei, să îți zugrăvesc fiecare chip într-o singură culoare. Dar nu ai cedat. Ești un cub Rubik cu viață proprie, care te răsucești înapoi, ca să îți refaci mozaicul unic. Mecanismele din interiorul tău tind spre normalul tău, nu al meu. Poate dacă am să te rup în două și am să pătrund în tine, voi deveni stăpânul cablurilor tale. Să iau fiecare fir și să îl smulg din ghemul conștiinței tale, pe care l-ai încâlcit ca o pisică. Dar animalul nu mă lasă să mă ating de jucăria lui multicoloră. Nu mă lasă să te clădesc după bunul meu plac. Căci te-aș transforma într-un corp geometric anost și lipsit de farmecul său. Rămân să îți admir fresca proprie, să