E pura nebunie. Ma trezesc nauca si totul e gol. Imi simt fiecare os crescand infint. Probabil e un hazard mai mare decat ma asteptam sa fie. E o zi magica. Aerul miroase a viata, iar pamantul zboara mai lent. Simt fiecare inspiratie si mi-o intiparesc adanc in minte. Vreau sa imi aduc aminte inclusiv pulsul care imi largeste incetul cu incetul fiecare vena. Sunt zambete fara nicio noima peste tot. Utopicul e defapt real in aceasta zi. Eu ma schimb, si totusi sunt aceeasi. Fiecare celula imi imbatraneste. Depasesc granite de neinchipuit si trec intr-un final de linia de sosire. Azi sunt o invingatoare. Sunt o invingatoare pentru toate clipele care au incercat sa se opuna castigului meu, dar care acum stau si aplauda undeva in mintea mea. E frumos. E unic. E ziua mea.
Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.
Comentarii