Pierre. El.

Imi amintesc cu greu clipa in care l-am cunoscut, dar totusi reusesc sa il vad printre cuvintele romantice pe care le spunea. Era inalt, slab si mereu foarte bine imbracat. N-am sa uit niciodata parfumul sau barbatesc care se juca prin simturile mele si paltonul lung, bleumarin. Eram ca doi visatori. Ne iubeam si traiam fiecare sentiment pana il epuizam. Nu eram perfecti, dar impreuna completam acel cerc. Eu eram micuta si slaba, satena cu ochii verzi si trasaturi frumoase de rusoaica, dar timpul si-a lasat amprenta asupra frumusetii mele. El era brunet si avea ochii caprui. Nasul mare ii izvora usor din frunte si cobora usor spre santul de deasupra buzelor. Imi pierdeam mereu manuta mea cea mica si firava in a lui. Era un adevarat francez. Camera lui era plina de carti invelite in piele, iar pe biroul sau gaseam mereu vrafuri de foi scrise. Era pasionat de limbi, mai ales de rusa. Imi scria mereu poezii de dragoste intr-o rusa perfecta care se terminau mereu cu: "Tanyei mele, pentru totdeauna Pierre". Incercam sa ii raspund cu scrisori siropoase in franceza. Greseam mereu. Ma simteam un nimic pe langa el. Stia sa patineze, sa cante la pian si sa vorbeasca multe limbi. Eu stiam doar sa patinez. Cred ca asa ne-am si intalnit. La unul dintre concursurile de patinaj artistic. Atunci am reusit pentru prima data sa fiu mai buna decat el. Dar si atunci mi-a zambit. Imi amintesc si acum nasul lui imperfect si ochii mari. Imi zambea stramb, cu jumatate de gura. Avea o multime de defecte, dar il iubeam asa cum era. Reusea mereu sa completeze fizicul lui respingator cu mentalitatea romantica, de francez incurabil. Stiam ca el va fi pentru totdeauna baiatul visurilor mele...