Căutăm cu atât de multă ardoare libertatea, dar suntem incapabili să ne bucurăm de ea. Suntem creați să fim dependenți. De alții. De obiecte. De gesturi. De orice. Nu ne permitem „luxul” de a fi liberi, pentru că nu știm ce să facem cu el. De fiecare dată când ne rupem de ceva, fugim să ne legăm de orice ne vine la îndemână. Nu ungem cu lipici pe trup și suflet ca să nu ne mai terorizeze sentimentul straniu al independenței. Pentru că libertatea, pe care o aclamăm și o dorim atât de mult, ne însingurează, ne face să ne pierdem mințile. Și ne agățăm de orice ne vine în cale. Strigăm cu tărie că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Pentru că nu am fost făcuți să fim liberi. Și atunci, singura libertate pe care o avem este să alegem de ce vom fi dependenți în continuare.
La inceput am fost unul. Ne completam perfect. Nu era necesar sa ne spunem "Te iubesc!". Puteam citi dragostea in ochii tai. Nu exageram cu nimic. Iubirea noastra era sarea si piperul vietii mele. Nimic nu ne putea separa. Tu zambeai, eu iti raspundeam cu un sarut. Simteai cand nu mergea ceva bine. Eram mereu langa tine. Puteai zice ca suntem facuti unul pentru altul. Ultimele saptamanii nu mai sunt la fel. Te sarut pe frunte, dar tu continui sa citesti din cartea ta. "Te iubesc! sunt deja doua cuvinte fara sens in viata noastra. Le folosim ca "Buna ziua!". Fiecare zambet e fara rost. Ne iubim si acum pentru ca asa a fost atunci. Dar cu ii pasa? Pasiunea noastra a devenit obisnuinta. Comunicam prin priviri, dar nu stim niciodata de vrem. Ne ascundem sentimentele. Daca nu mi-ai spune ca inca simti ceva pentru mine, as crede ca nu mai contez pentru tine. Ma linistesc stiind ca increderea e uneori chiar mai mare decat dragostea care ti-o port. Si chiar daca rel
Comentarii