Treceți la conținutul principal

Despre libertate

Căutăm cu atât de multă ardoare libertatea, dar suntem incapabili să ne bucurăm de ea. Suntem creați să fim dependenți. De alții. De obiecte. De gesturi. De orice. Nu ne permitem „luxul” de a fi liberi, pentru că nu știm ce să facem cu el. De fiecare dată când ne rupem de ceva, fugim să ne legăm de orice ne vine la îndemână. Nu ungem cu lipici pe trup și suflet ca să nu ne mai terorizeze sentimentul straniu al independenței. Pentru că libertatea, pe care o aclamăm și o dorim atât de mult, ne însingurează, ne face să ne pierdem mințile. Și ne agățăm de orice ne vine în cale. Strigăm cu tărie că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Pentru că nu am fost făcuți să fim liberi. Și atunci, singura libertate pe care o avem este să alegem de ce vom fi dependenți în continuare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum sa iti rupi oasele!

Suna foarte ciudat, dar adevarat. Ma gandeam sa abordez un subiect la care sunt as. Nu imi place sa imi rup oasele, dar reusesc sa o fac mereu in moduri fabuloase. Era anul 2008, final de clasa VIII-a, inceputul vacantei. Mi-am facut o gramada de planuri si aveam o gramada de idei pentru vacanta. Am reusit insa sa o fac lata. Nici nu a inceput bine vacanta, ca numa vad ca mi se umfla incheietura mainii stangi. Super! Am facut-o si pe asta! Am mers la doctor, mi-am facut o radiografie, tot tacamu'. Diagnosticul: fractura prin tasare. "Uau, ce tare is!" mi-am zis in gand. Nu am fost de loc tare! Doar mi-am fracturat osu' ca si copiii de 4 ani si nu oricum. Mi-am rupt mana in SOMN!!! Recomandarea doctorului a fost: atela gipsata pentru 3 saptamani. Indura Bianca mama draga calduri nefaste cu mana in gips. Am plecat in ceva tabara intre timp, tabara la munte, cu trasee complicate, chestii de astea. Ce se hotaraste domnisoara Bianca sa faca? Se catara ea pe stanci, cu man…

Despre Coronavirus, SARS-CoV-2 și COVID-19

Nu știu cum sunteți voi după atâtea zile în care non-stop ați auzit despre coronavirus AKA baubaul actual, dar eu știu sigur că am fost bombardați cu o multitudine de informații pe care nu știi de unde să le apuci. Așa că este cel mai bine să cauți la oameni care știu despre ce vorbesc, numai că ăia vorbesc în engleză, de obicei, cu termeni super dubioși, medicali și de microbiologie, pe care nici măcar eu, după 6 ani de medicină nu îi prea iubesc. Practic, îmi place să citesc chestii directe, stil Bukowski, mai ales când vine vorba de lucruri serioase. De aceea, cred că trebuie să punem la punct niște informații ca să înțelegem cu ce se mănâncă (Doamne ferește!), virusul ăsta nenorocit.
În primul rând, să vorbim despre virusuri. (Virușii îi luați atunci când vă uitați la site-uri porno dubioase) Virusurile sunt niște entități microscopice care sunt formate dintr-o capsulă în care este un material genetic (adică un ADN sau ARN). Adică, e cam ca o cutiuță, în care sunt băgate niște info…

Diverse averse

E ca o seră în suflet. E plin de plante care mai de care mai ispititoare. De la simple păpădii, la panseluțe, trandafiri cu o multitudine de spini, pe care dacă încerci să îi culegi te doare și te podidesc lacrimile și chiar și câteva plante carnivore care încearcă să mai muște din tine uneori. Nu știi cum au apărut toate. Dar când le mângâi încet, încep să îți povestească de cum alergai prin grădină când erai mic, cum ai plâns de emoții la ultimul recital de vioară, de primul sărut, de cartea după care ai plâns trei zile când s-a sfârșit, de despărțiri dureroase și amintri dulci-amărui. Și când te plimbi mai liniștit pe aleile care de la o zi la alta devin tot mai bogate, simți cum începe să plouă din tavanul de sticlă și iar ai uitat umbrela sprijinită de peretele exterior al serei. Tu nu poți ieși. Ai uitat codul de acces de la intrare, iar sticla nu te înduri să o spargi. Știi cât de greu e să găsești sticla potrivită după ce se sparge. Lași ploaia să te ude și plantele care cresc…