Treceți la conținutul principal

Creație

Simți cum se aprinde ușor în mintea ta. Cei doi neuroni alăturați caută să anime scânteia unei idei. Sodiu. Potasiu. Plus. Minus. Până la urmă se conving reciproc să nu mai scoată atâta fum și să dea drumul focului. Îi antrenează și pe neuronii din jur. Se strâng toți în jurul focului și îl întețesc cu câte un potențial. Mintea ta se înfierbântă complet de la această idee. Ți se citește în ochi flacăra vie a creației. Presiunea ideatică pune stăpânire pe tot capul tău. Nu mai e loc sub calota craniană de atâtea idei. Calea până la gură e cea mai scurtă. Ai putea să le verbalizezi, dar s-ar volatiliza ca fumul pe hornul unei case. Lași să îți curgă focul pe șira spinării în jos. Tot trupul îți e sub controlul unei idei. Trebuie să ajungă pe foaie. Începi să simți cum îți curge foc prin nervii mâinilor. Tremuri din cauza emoției creatoare. Te stăpânești cu greu, pentru că nu vrei ca totul să se transforme într-o fibrilație de litere presărate pe hârtie. Degetele de la mâini îți strălucesc, la fel ca tot corpul. E de la focul de idei ce îți mistuie mintea. Toată lumina din interior vrea să iasă afară. Rând după rând se umple de litere și cuvinte. Energia ia o formă aproape palpabilă. Simți cum începi, încetul cu încetul, să te descarci. Focul moare cu fiecare cuvânt întins pe foaie. Ai epuizat de la toate ideile care ți-au ars fiecare părticică din trup. Tu ești doar o bucată de cărbune ce a murdărit o foaie, sleit de toată creația. Dar ești gata să îți recapeți învelișul de carne și piele sub care să pornească un alt foc. Gata! Acum toată energia ta e cuvânt. Poți să faci lumină cu ea în mintea și sufletul altuia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum sa iti rupi oasele!

Suna foarte ciudat, dar adevarat. Ma gandeam sa abordez un subiect la care sunt as. Nu imi place sa imi rup oasele, dar reusesc sa o fac mereu in moduri fabuloase.  Era anul 2008, final de clasa VIII-a, inceputul vacantei. Mi-am facut o gramada de planuri si aveam o gramada de idei pentru vacanta. Am reusit insa sa o fac lata. Nici nu a inceput bine vacanta, ca numa vad ca mi se umfla incheietura mainii stangi. Super! Am facut-o si pe asta! Am mers la doctor, mi-am facut o radiografie, tot tacamu'. Diagnosticul: fractura prin tasare. "Uau, ce tare is!" mi-am zis in gand. Nu am fost de loc tare! Doar mi-am fracturat osu' ca si copiii de 4 ani si nu oricum. Mi-am rupt mana in SOMN!!! Recomandarea doctorului a fost: atela gipsata pentru 3 saptamani. Indura Bianca mama draga calduri nefaste cu mana in gips. Am plecat in ceva tabara intre timp, tabara la munte, cu trasee complicate, chestii de astea. Ce se hotaraste domnisoara Bianca sa faca? Se catara ea pe stanci, cu man...

Sărutul

Sărutul - Cătălina Pop E magnetic. Din priviri îți dai seama că e inevitabil. Sforile se scurtează. Se simte apropierea. Respirațiile încep să se amestece. Pulsul crește. Pupilele se dilată. Creierul nu mai funcționează. Rațiunea a pierdut. Instinctul și afecțiunea i-au luat locul. Mâinile tremură, dar se găsesc. Se desprind una de alta și se pierd pe conturul celuilalt. Atingerea mâinilor nu e suficientă. Vrei să îi descoperi esența, iar degetele sunt superficiale. Așa că îți așezi buzele peste ale celuilalt. Un val de senzații te lovește: e cald și rece, e catifelat, dar te și electrocutează, inima îți bate mai tare și mai încet în același timp. Simți că acleași lucru se întâmplă și în celălalt. Vrei să îl descâlcești până în adâncul sufletului. Nu poți, pentru că te înnozi și tu. Nu mai știi care sunt liniile tale, care sunt ale lui. V-ați încâlcit. Te străduiești să te desprinzi. Te smulgi și rămâi doar o multitudine de ițe rupte de la tine, de la celălalt. Nu mai ești sigur ci...

Slalom printre sentimente

  Se nasc în mine idei și mor la fel de creativ cum au apărut. Sar de pe girusuri și se aruncă în abisul gândurilor. Le mai simt trecând prin vene uneori, umflându-mi tâmplele. Îmi derulează spoturi publicitare pe fundul craniului și le dau skip din obișnuință. Am intrat într-o stare de amorțeală emoțională. Prea puține lucruri mai trezesc ceva în mine. Am învățat să îmi înghit sentimentele, iar acum am devenit imună la ele. Simt din ce în ce mai puțin, așa cum se așteaptă toți să o faci. E masca mea diurnă, de nepăsătoare, care face slalom printre sentimente. Nu mă atinge nimic. Doar noaptea, care mă dezbracă de scut. Mă aruncă într-un vârtej din care nu mai am scăpare. Toate emoțiile reprimate mi se lovesc de cutia craniană și pornesc artificii la fiecare sinapsă. Mă arde neputința de a trăi peste zi. Noaptea mă regăsesc, sunt vie. Și atunci plâng de bucurie că nu am uitat să fiu.