Amprentele gandurilor mele

Traim toti ascunsi sub prejudecatiile unei lumi nebune. Ne-au inghitit tehnologia si resentimentele. Suntem incoltiti de dorinta de putere. Si totusi in viata nu ai facut nimic daca nu ai simtit macar o data atingerea subtila a dragostei. Iubiti cu totii cuvantul noi , deoarece in ele traieste dragostea, pasiunea, sunteti doar doi. Fiecare sarut, atingere, Te iubesc! , iti innebuneste celulele, iti schimbam ritmul inimii, iti taie respiratia. Si ce daca ei nu se iubesc ca voi? Voi sunteti doi, sunteti noi . Toate suntem geishele vreunei inimii, artistele unei povesti de dragoste. Traim atunci, acum si apoi in ode al dragostei care nu se sting doar atunci cand noi devine iar tu si eu . Ploaia se scurge prin venele voastre, topindu-va amintirile: prima imbratisare, primul "Te Iubesc!", primul sarut. Sunteti doi .

Suntem cu totii inspirati de lumea intreaga. Imprumutam gesturile, cuvintele, tinuta. Insa exista ceva ce nu putem imprumuta de la nimeni: zambetul . Zambetul fiecaruia e unic. E intruchiparea bucuriei, dragostei. E tot ceea ce aarlti nu vor putea lua vreodata de la noi. Dintele ciobit sau aparatul dentar, strunga sau dintii incalecati, toate sunt perfecte atunci cand zambesti. Surasul ascunde tristetea, sustrage din noi supararile, problemele, triseaza in jocul vietii, inoada destine. Fericirea si iubirea sunt sentimentele perfecte care salasluiesc inauntrul nostru si care nu pot iesi din noi, decat atunci cand zambesti. Zambetul naste sperante!

Cat mi-e de greu sa spun adio. Trebuie sa recunoastem ca povestea noastra este scrum. A fost o tigara care se imprastia pe drum. Eu eram tutunul, tu erai invelisul meu, iar cei din jur erau scanteia care ne ardeau fiecare sentiment. Pretutindeni te vedeam doar pe tine. Ce vedeai tu nu stiu. Poate o vedeai pe ea in mine sau pe mine in ea. Ea tragea scanteia mai aproape de final. Vroia sa ne topim. Sa ardem si ultima farama de iubire. Nu am sa spun da a doua oara. Am sa las totul sa se imprastie in mintea noastra.

Inca imi taie respiratie gandul ca nu mai fac vioara. Instrumentul acela a devenit o parte din mine. Scoala aceea si oamenii ei sunt o parte din mine. Privesc cu jind partiturile, mangaind corzile unei viori imaginare. Mi-e dor de tocul acela negru care m-a impovarat opt ani la rand. Nu vreau sa inteleg ca s-a terminat. Concertele inca se mai joaca prin mintea mea. Nu am sa uit niciodata cum uram sa exersez si cat de mult imi doream sa se termine o data. Dar poate s-a terminat prea brusc. Simt cum ritmul demential al arcusului urca prin bratul meu atingandu-mi inima. Ma dezmierda doar amintirile care se prafuiesc undeva in ascunse in mintea mea. Mai era si corul si turneele. Scena Casei de cultura a studentilor si sala mereu pe jumatate plina, toate acestea imi picteaza in sange picaturi amare de dor. Melodiile noastre aproape perfecte si spectacolele ce le faceam inca mai domnesc in adancul sufletului meu. Le aud si acum tipetele asurzitoare, incercand sa evadeze. Pregatirile, nervii,...

Imi amintesc cu greu clipa in care l-am cunoscut, dar totusi reusesc sa il vad printre cuvintele romantice pe care le spunea. Era inalt, slab si mereu foarte bine imbracat. N-am sa uit niciodata parfumul sau barbatesc care se juca prin simturile mele si paltonul lung, bleumarin. Eram ca doi visatori. Ne iubeam si traiam fiecare sentiment pana il epuizam. Nu eram perfecti, dar impreuna completam acel cerc. Eu eram micuta si slaba, satena cu ochii verzi si trasaturi frumoase de rusoaica, dar timpul si-a lasat amprenta asupra frumusetii mele. El era brunet si avea ochii caprui. Nasul mare ii izvora usor din frunte si cobora usor spre santul de deasupra buzelor. Imi pierdeam mereu manuta mea cea mica si firava in a lui. Era un adevarat francez. Camera lui era plina de carti invelite in piele, iar pe biroul sau gaseam mereu vrafuri de foi scrise. Era pasionat de limbi, mai ales de rusa. Imi scria mereu poezii de dragoste intr-o rusa perfecta care se terminau mereu cu: "Tanyei mele, pen...

sofron, ardei si ingerii mei. durere, pacat ambele- fard. zambete, aberatii si multe distractii. perfecti niciodata intr-o lumea moarta. sfarsind nebuneste ajungand ca un peste trantiti pe uscat speriati de pacat. porniti spre final, un final fatal. buna seara, moarte! si-alte mii de soapte. buna ziua, soare! nimeni nu moare.

E pura nebunie. Ma trezesc nauca si totul e gol. Imi simt fiecare os crescand infint. Probabil e un hazard mai mare decat ma asteptam sa fie. E o zi magica. Aerul miroase a viata, iar pamantul zboara mai lent. Simt fiecare inspiratie si mi-o intiparesc adanc in minte. Vreau sa imi aduc aminte inclusiv pulsul care imi largeste incetul cu incetul fiecare vena. Sunt zambete fara nicio noima peste tot. Utopicul e defapt real in aceasta zi. Eu ma schimb, si totusi sunt aceeasi. Fiecare celula imi imbatraneste. Depasesc granite de neinchipuit si trec intr-un final de linia de sosire. Azi sunt o invingatoare. Sunt o invingatoare pentru toate clipele care au incercat sa se opuna castigului meu, dar care acum stau si aplauda undeva in mintea mea. E frumos. E unic. E ziua mea.